Peste 7 milioane de cazuri de coronavirus în lume. Un studiu nou arătă că restricţiile de circulaţie au redus rata infectărilor cu 81%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coronavirusul a provocat peste 400.000 de decese în întreaga lume, dar cifrele ar fi arătat mult mai grav dacă nu ar fi fost impusă măsura izolării la domiciliu. FOTO Getty Images

Pandemia de COVID-19 a cauzat îmbolnăvirea a peste 7.065.200 de persoane şi a făcut cel puţin 404.245 de morţi în lume de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit luni, de către AFP pe baza datelor oficiale.

Peste 7.065.200 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 3.078.100 sunt considerate vindecate în prezent.

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.

De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 3.577 de decese noi şi 111.425 de cazuri noi. Ţările care numărat cele mai multe decese sunt Statele Unite cu 734 de morţi noi, Chile (653) şi Brazilia (525).

SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt ţara cea mai afectată atât în număr de morţi, cât şi în număr de cazuri, cu 110.771 de decese pentru 1.951.111 cazuri. Cel puţin 506.367 de persoane au fost declarate vindecate.

În Africa de Sud au fost raportate peste 50.000 de cazuri, iar numărul morţilor a depăşit 1.000.

Un studiu nou a arătat că restricţiile de circulaţie au redus rata infectărilor cu 81%

Controlul riguros al mişcărilor populaţiei şi izolarea la domiciliu au avut un impact pozitv asupra numărului de infectări, prevenind moartea a 3.1 milioane de persoane la nivel Europei, conform unor date furnizate de Imperial College din Londra.

Echipa a analizat datele despre decesele Covid-19 din 11 ţări europene, inclusiv Marea Britanie, Italia, Franţa, Spania şi Germania şi a calculat rata de transmitere şi mortalitatea. Restricţiile de circulaţie de la sfârşitul lunii martie au redus rata de înmulţire a cazurilor noi din Marea Britanie de la 3,8 la 0,63.

Axel Gandy, profesor de statistică la colegiul citat, a afirmat că sunt departe de a obţine imunitatea de grup. El consideră că peste 70% din populaţie ar trebui să fie rezistentă la virus pentru ca imunitatea de grup la coronavirus să funcţioneze.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”