Peste 55.500 de cărţi de identitate, eliberate în doar două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 55.500 de persoane au primit cărţi noi de identitate în doar două zile FOTO Arhivă Adevărul

Zeci de mii de persoane au stat la cozi în acest weekend pentru eliberarea cărţilor de identitate. Concret, peste 55.500 de cărţi de identitate au fost eliberate sâmbătă şi duminică, 6.541 fiind eliberate doar în Bucureşti.

Potrivit reprezentanţilor de la Evidenţa Populaţiei, peste 55.500 de persoane au primit cărţi noi de identitate în acest weekend. Dintre acestea, aproape 3.500 au cărţi provizorii.

Cei care au ales să îşi schimbe în acest weekend cărţile de identitate au făcut-o pentru a putea primi, în câteva ore, cel mult o zi, noile acte, lucru posibil datorită alegerilor prezidenţiale de duminică.

Oamenii legii au anunţat că şi la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale oamenii îşi vor putea schimba cărţile de identitate, atât în ajunul votului, cât şi în ziua scrutinului.

Cum îţi poţi schimba cartea de identitate

Persoanele care vor să îşi schimbe cărţile de identitate pentru că le-a expirat perioada de valabilitate, şi-au modificat starea civilă sau pentru preschimbarea buletinului trebuie să completeze o cerere tip.

De asemenea, sunt necesare actul de identitate şi cartea de alegător (dacă este cazul), certificatul de naştere, certificatul de căsătorie (dacă este cazul, original şi copie), hotărârea de divorţ, definitivă şi irevocabilă, după caz, original şi copie, certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie, certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie, documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie, chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei) şi  timbru fiscal sau chitanţa reprezentând contravaloarea taxei extrajudiciare de timbru (5 lei).

În cazul modificării numelui şi/sau prenumelui titularului, prenumelui părinţilor, a datei ori a locului de naştere, precum şi în situaţia schimbării sexului, se prezintă şi hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, actul administrativ în baza căruia s-au modificat datele de stare civilă.

Termenul de valabilitate al cărţii de identitate

  • 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani;
  • 7 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-25 ani;
  • 10 ani după împlinirea vârstei de 25 ani;
  • permanent după împlinirea vârstei de 55 ani.
Mai multe pentru tine:
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare