Peste 3.500 de efective ale Ministerului de Interne vor asigura ordinea publică la manifestările organizate la sărbătoarea Unirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principalele manifestări de duminică, 24 ianuarie, vor fi organizate în municipiile Cluj, Focşani şi Iaşi FOTO Eduard Enea

Peste 3.500 de efective ale Ministerului de Interne vor acţiona, duminică, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la cele aproape o sută de manifestări omagiale organizate în toată ţara cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor Române, la care sunt aşteptate peste 100.000 de persoane.

Principalele manifestări de duminică, 24 ianuarie, vor fi organizate în municipiile Cluj, Focşani şi Iaşi, unde se estimează prezenţa unui public numeros.

„Studenţii Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza vor organiza, ca în fiecare an, un eveniment prin care vor marca această sărbătoare cu dublă semnificaţie pentru instituţie. Cu acest prilej, în cadrul unui ceremonial, se va evoca memoria domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care prin activitatea sa politică şi diplomatică a contribuit decisiv la unirea celor două Principate Române”, potrivit unui comunicat emis de Ministerul de Interne.

Prefecturile vor organiza manifestări dedicate Unirii Principatelor Române în municipiile reşedinţă de judeţ, iar în instituţiile de învăţământ ale M.A.I. vor avea loc activităţi comemorative.

Reprezentanţi ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne vor participa şi la ceremoniile care se vor desfăşura în Municipiul Bucureşti la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Mitropoliei.

Jandarmii şi pompierii participă cu efective la organizarea gărzilor de onoare şi ceremoniile militare atât la nivel central, cât şi local.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online