Peste 280 de plângeri depuse la Parchetul General după clasarea dosarului „Revoluţiei”. Procurorii au respins 81

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 280 de plângeri au fost înregistrate la Parchetul General după decizia de clasare a dosarului „Revoluţiei”. Dintre acestea, procurorii au respins 81 ca fiind neîntemeiate. Dosarul privind Revoluţia din decembrie 1989 a fost clasat pe 14 octombrie 2015, la aproape 26 de ani de incidentele în urma cărora au murit 709 persoane.

„Vă comunicăm faptul că, în cadrul Secţiei Parchetelor Militare s-au înregistrat 283 de plângeri formulate împotriva ordonanţei nr. 11/P/2014 din data de 14 octombrie 2015 şi s-au soluţionat 81 de plângeri, majoritatea fiind respinse ca neîntemeiate şi o parte din acestea au fost respinse ca fiind inadmisibile sau tardive”, au precizat reprezentanţii Parchetului General, arată Mediafax.

Printre plângerile respinse ca inadmisibile de procurori se numără şi cea formulată de membrii Asociaţiei 21 Decembrie 1989.

Parchetul General urmează să soluţioneze şi celelalte plângeri faţă de ordonanţa de clasare a dosarului Revoluţiei.

Dosarul „Revoluţie”, închis la aproape 26 de ani de la evenimente

Pe 14 octombrie 2015, procurorii militari din Parchetul General au decis clasarea dosarului Revoluţiei din decembrie 1989, în care au fost făcute cercetări privind moartea a 709 oameni şi rănirea a 2.198, dintre care 1.855 au fost împuşcaţi şi 924 de reţinuţi, PICCJ precizând că pentru unele fapte există condamnări în alte cauze.

Potrivit unui comunicat de presă emis pe 23 octombrie, procurorii de la Secţia Parchetelor Militare au finalizat cercetările în dosarul privind faptele comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a unor persoane, precum şi distrugerea unor bunuri.

În raport de rezultatul cercetărilor efectuate cu privire la fiecare victimă în parte şi de impedimentele procedurale referitoare la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale în cauză, prin Ordonanţa de pe 14 octombrie 2015 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii, reţinându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, „nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare”.

De asemenea, s-a dispus clasarea cauzei pentru infracţiunile de omor, tentativă de omor şi instigare la infracţiunea de omor, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită