Peste 250 de permise şi 125 de certificate de înmatriculare, reţinute în doar patru zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiunea s-a desfăşurat pe parcursul a patru zile Foto Adevărul

Poliţiştii au reţinut, în doar patru zile, peste 250 de premise de conducere şi 125 de certificate de înmatriculare în urma unei acţiuni a Poliţiei Române desfăşurată la nivel naţional. De asemenea, aproape 50 de persoane au fost prinse în timp ce conduceau sub influenţa alcoolului.

Concret, în perioada 16 – 19 decembrie, la nivel naţional, au fost organizate 1.061 de controale, 319 de filtre şi 8 razii, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Astfel, cele mai multe amenzi au fost ca urmare a încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 4.956, dintre care 48 pentru consum de alcool şi 1.474 pentru depăşirea vitezei legale. 

De asemenea, poliţiştii au reţinut 256 de permise de conducere şi au retras 125 de certificate de înmatriculare.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, au fost depistate 299 infracţiuni, dintre care 174 în flagrant. Poliţiştii au prins 247 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 52 au fost reţinuţi şi 24 arestaţi. Patru autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite, iar 6 arme (4 letale şi 2 neletale) au fost identificate şi ridicate pentru cercetări. 

Totodată, oamenii legii au dat 6.662 de amenzi contravenţionale, în valoare de 1.590.257 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 158.060 de lei.

Mai mult, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 952 de amenzi contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, au dat 296 de sancţiuni privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 60 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi