Peste 21.000 de poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri vor acţiona zilnic, în minivacanţa de Sfânta Maria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 21.000 de poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri vor acţiona zilnic, în minivacanţa de Sfânta Maria, pentru menţinerea unui climat normal de ordine publică, gestionarea în bune condiţii a evenimentelor cu număr mare de participanţi, intensificarea măsurilor în zona frontierei, dar şi eficientizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă, anunţă Ministerul Afacerilor Interne.

Astfel, în intervalul 15 – 18 august, pe întreg teritoriul ţării vor fi organizate aproximativ 700 de manifestări religioase, cultural - artistice, ceremoniale militare sau sportive. Cele mai multe evenimente publice, peste 300, vor avea loc joi, 15 august, cu ocazia sărbătorii creştin-ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, când este celebrată şi Ziua Marinei Române.

Manifestări religioase de amploare vor fi organizate la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj, unde se estimează participarea a aproximativ 75.000 de persoane. De asemenea, se preconizează participarea a aproximativ 5.000 de persoane la ceremoniile care vor avea loc la Mănăstirea Brâncoveanu din localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, şi la Mănăstirea Curtea de Argeş, din judeţul Argeş.

Pentru marcarea Zilei Marinei Române, sunt planificate festivităţi în municipiul Constanţa, unde se estimează participarea a aproximativ 20.000 de persoane, în municipiul Brăila, cu aproximativ 10.000 de participanţi, şi în municipiul Galaţi, circa 5.000 de persoane, la fel ca în localitatea Mangalia.

Pentru desfăşurarea în condiţii de normalitate a tuturor acestor manifestări, la nivelul MAI s-a dispus asigurarea unei prezenţe active a dispozitivelor de ordine publică, în special a celor mixte poliţişti-jandarmi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi a infracţiunilor grave.  În acest sens, la nivel naţional vor acţiona peste 7.200 poliţişti şi 5.000 jandarmi în medie pe zi, precizează sursa citată.

Pe timpul minivacanţei, sunt preconizate creşteri ale valorilor de trafic pe arterele de drum care converg către zonele unde vor fi organizate manifestări cu public numeros, precum şi către staţiunile montane, de pe litoral sau către punctele de trecere a frontierei.

Pentru evitarea unor blocaje şi fluidizarea traficului, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, peste 1.250 de poliţişti rutieri vor acţiona în teren, zilnic, şi vor fi amplasate peste 300 de aparate radar pe principalele trasee de deplasare.

De asemenea, aceştia vor beneficia de sprijinul elicopterelor Inspectoratului General de Aviaţie, care vor survola cele mai aglomerate rute. La bordul aeronavelor se vor afla poliţişti de la rutieră, care vor transmite informaţii utile colegilor de la sol, pentru a asigura o intervenţie rapidă acolo unde se vor constata probleme în trafic.

Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, poliţiştii le recomandă participanţilor la trafic, înainte de a pleca la drum, să consulte site-ul Poliţiei Române, secţiunea Infotrafic, unde vor găsi informaţii actualizate cu privire la traseele aglomerate şi rute ocolitoare.

În ceea ce priveşte punctele de trecere a frontierei, pentru reducerea timpilor de aşteptare, conducerea MAI a dispus suplimentarea personalului, dar şi a echipamentelor folosite pentru controlul documentelor. Zilnic, vor fi la datorie aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a dispus dislocarea de forţe şi mijloace pentru asigurarea unui răspuns rapid pe Autostrada A2 şi pe autostrada A4, ca urmare a creşterii valorilor de trafic spre litoral.

La nivel naţional, vor fi la datorie peste 4.600 de pompieri şi paramedici, care vor interveni cu aproape 3.000 de mijloace tehnice, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. 295 de echipaje de pompieri SMURD vor asigura primul ajutor calificat.

Inspectoratul General de Aviaţie are pregătite 10 elicoptere, dintre care 7 pentru intervenţii în caz de urgenţe medicale, iar restul aeronavelor pentru acordarea de sprijin aerian celorlalte structuri ale ministerului, care desfăşoară misiuni operative

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani