Peste 2.000 de jandarmi, la procesiunile religioase de Bobotează din toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.000 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică la procesiunile religioase de Bobotează, la care participă anual peste 200.000 de persoane în toată ţara, cele mai multe în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi.

Aproximativ 300 de jandarmi vor acţiona în Capitală, fiind prezenţi la Catedrala Patriarhală de pe Dealul Mitropoliei, precum şi la alte 23 de lăcaşe de cult din Municipiul Bucureşti.

Jandarmii au ca principală misiune asigurarea protecţiei participanţilor, precum şi prevenirea şi combaterea oricăror fapte antisociale ce pot tulbura ordinea şi siguranţa publică. Pentru prevenirea aglomerărilor de persoane în zonele de distribuire a apei sfinţite, vor fi create culoare special amenajate pentru accesul credincioşilor.

Anual, la procesiunile religioase prilejuite de sărbătorirea Bobotezei participă peste 200.000 de persoane, iar Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi sunt judeţele unde se înregistrează cei mai numeroşi participanţi.

Astfel, în municipiul Constanţa, aproximativ 200 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul procesiunii religioase organizate de Arhiepiscopia Tomisului, pe traseul Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - portul Tomis, unde va avea loc slujba de sfinţire a Agheasmei Mari şi tradiţionala aruncare a crucii în mare.

În municipiul Brăila, peste 100 de jandarmi vor veghea la ordinea şi siguranţa publică, pe timpul procesiunii religioase oficiate de episcopul Dunării de Jos, Casian Crăciun, dar şi în zona Esplanadei Dunării, unde va avea loc tradiţionala aruncare a crucii în apele Dunării.

În municipiul Tulcea, peste 50 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică în zona Falezei Dunării, unde se va desfăşura procesiunea religioasă specifică Bobotezei. La Galaţi, 80 de jandarmi vor fi prezenţi pe faleza Dunării (zona Elice).

Jandarmeria Română recomandă ca cetăţenii care intenţionează să ia parte la aceste manifestări religioase să manifeste calm, înţelegere, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane cu comportament antisocial.

Cetăţenii pot apela non-stop la sprijinul jandarmilor, apelând numărul unic de urgenţă 112.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii