Peste 1.400 de sesizări primite în campania electorală, 185 de persoane sunt cercetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MAI a primit sesizări referitoare la procesul electoral FOTO Adevărul

Ministerul Afacerilor Interne a primit 1.421 de sesizări în legătură cu procesul electoral, fiind constatate 512 fapte contravenţionale şi sesizate 325 de posibile infracţiuni, pentru care sunt cercetate 185 de persoane, a declarat, sâmbătă dimineaţă, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Oficialul MAI a amintit că sâmbătă, la ora 7.00, campania electorală pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale s-a încheiat, fiind interzisă continuarea propagandei electorale.
 
Din evaluarea finală a campaniei electorale, realizată de MAI din punct de vedere al asigurării ordinii publice, inclusiv cu datele din ultima zi de campanie, a rezultat că s-au asigurat măsurile de ordine pentru desfăşurarea a 1.367 de manifestări publice cu caracter electoral, organizate în 823 de unităţi administrativ teritoriale din întreaga ţară, fără a fi înregistrate evenimente grave.
 
Cu excepţia a nouă manifestări, la aceste activităţi s-a înregistrat o participare de sub 1.000 de persoane.
 
Din totalul de 1.421 de sesizări adresate MAI în legătură cu procesul electoral, 17,6 la sută au fost transmise pentru soluţionare către Autoritatea Electorală Permanentă şi Birourile Electorale Judeţene. Dintre cele 1.171 de evenimente sesizate privind posibile fapte din competenţa MAI, 21,6 la sută nu se confirmă, iar 41,2 la sută au vizat nerespectarea prevederilor legale privind afişajul electoral. Trei sferturi dintre evenimente au fost sesizate în mediul rural, mai precizează MAI.
 
„Au fost constatate 512 fapte contravenţionale pentru care au fost aplicate 306 sancţiuni (182 amenzi, în valoare de peste 124.000 lei şi 124 avertismente scrise). Au fost sesizate 325 posibile infracţiuni, pentru care sunt cercetate 185 de persoane. Dintre posibilele infracţiuni, 218 sunt fapte de  «corupere a alegătorilor», dintre care 168 cu autor cunoscut. Pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor sunt cercetate în total 143  de persoane, faţă de patru fiind dispuse măsuri preventive”, a arătat purtătorul de cuvânt al MAI.
 
Comparativ cu campania electorală aferentă alegerilor locale din anul 2012, când au fost sesizate 2.707 de situaţii privind încălcări ale legii, în campania din acest an, numărul de sesizări a scăzut cu mai mult de jumătate.
 
"Concluzia acestei evaluări finale este că, pe parcursul campaniei electorale, a fost menţinut un climat adecvat de siguranţă publică şi campania s-a desfăşurat normal, fără incidente deosebite”, a declarat Monica Dajbog.
 
Ea a mai precizat că efectivele MAI vor asigura măsurile specifice de protecţie pe timpul transportului către secţiile de votare a buletinelor de vot, ştampilelor cu menţiunea VOTAT, timbrelor autocolante şi a celorlalte materiale electorale.

Mai multe pentru tine:
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute