Peste 13.300 de pietoni, amendaţi într-o săptămână pentru că au traversat prin locuri nepermise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amenzile au fost date în cadrul unei acţiuni derulate la nivel naţional FOTO Arhivă

Peste 13.300 de pietoni au fost sancţionaţi, în ultima săptămână, pentru că au traversat prin locuri nepermise. De asemenea, 1.574 de şoferi au rămas fără permis de conducere după ce nu au acordat prioritate de trecere pietonilor care traversau regulamentar.

În perioada 17 – 17 mai, la nivel naţional, poliţiştii au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicaţi pietoni, precum şi pentru combaterea nerespectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

„Acţiunile desfăşurate de poliţiştii rutieri, în perioada 11 – 17 mai a.c., i-au avut în vedere, atât pe şoferii care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare regulamentară, cât şi pe pietonii care traversează prin loc nepermis”, potrivit unui comunicat emis de Poliţia Română. 

Poliţiştii au acţionat în special în zonele cu potenţial de risc rutier, dar şi în zonele în care au fost înregistrate evenimente rutiere produse pe fondul acestor două cauze. 

Astfel, pentru nerespectarea normelor care reglementează circulaţia pe drumurile publice, poliţiştii au dat 14.881 de sancţiuni contravenţionale. 

Din totalul acestora, 13.307 au vizat abateri ale pietonilor, iar 1.574 au fost aplicate pentru şoferii care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public.

Potrivit legii, în cele 1.574 de cazuri, şoferilor le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană