Pesta porcină africană în Bucureşti. Pădurea Băneasa, nerecomandată pentru plimbare proprietarilor de animale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Bucureşti şi judeţul Ilfov au confirmat oficial prezenţa Pestei Porcine Africane la porcii mistreţi de pe teritoriul Fondului Cinegetic 5, Bucureşti, mai rpecis Judeţul Ilfov- localitatea Voluntari. Experţii în domeniu au subliniat că pierderile industriei sunt enorme.

„Se aprobă Planul de Măsuri ce trebuie aplicat ca urmare a confirmării oficiale a Pestei Porcine Africane (porc mistreţ) pe teritoriul Fondului Cinegetic 5 Bucureşti, localitatea Voluntari, Judeţul Ilfov, administrat de AVPS Lunca, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Reprezentanţii instituţiilor nominalizate, autorităţile publice locale (unităţile locale de sprijin), proprietarii exploataţilor de porcine, gesttionarii Fondurilor cinegetice  vor duce la măsurile stabilite prin Planul de Măsuri ca urmare a condirmării Pestei Porcine Africane la mistreţi (Fondul Cinegetic 5 Bucureşti), pe teritoriul judeţului Ilfov”, se arată într-o hotărâre a prefecturii judeţului Ilfov.

Amintim că vara trecută, au fost confirmate mai multe cazuri de Pestă Porcină Africană la cel puţin două gospodării din Sectorul Ilfov. „În data de 3 iulie  2019, a fost confirmată prezenţa virusului Pestei Porcine Africane de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (I.D.S.A.) – Laboratorul Naţional de Referinţă, la 2 porci domestici din două gospodării din judeţul Ilfov, respectiv localităţile Periş şi Piscu. Exploataţiile respective au fost plasate sub supraveghere oficială şi au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport”, transmitea pe 5 iulie ANSVSA.

Pesta porcină africană, numită şi febra porcină africană sau boala lui Montgomery, este o boală virală hemoragică febrilă extrem de contagioasă şi foarte severă a porcilor domestici şi mistreţilor, cauzată de un virus ADN dublu catenar din familia asfarviride care se propagă foarte rapid în populaţia porcină prin contact direct sau indirect. 

„Salvare nu mai avem”

Experţii în domeniu susţin că această ultimă confirmare a pestei porcine în Ilfov nu aduce mari schimbări, în contextul în care doar două judeţe din toată ţara rămăseseră neafectate. Aceştia susţin că răspândirea acestui virus a fost facilitată şi de lipsa de reacţie a autorităţilor române.

„Acum, prea mult nu schimbă, pentru că oricum mai erau doar două judeţe în care pesta porcină nu fusese confirmată. Acum s-a dat drumul la vănâtoare, însă e greu de crezut că astfel pot fi omorâţi toţi mistreţii infectaţi. Acest lucru a fost poate posibil pe domeniile de vînătoare speciale, unde mistreţii sunt crescuţi special pentru asta, şi unde a fost sacrificat întreg fondul de vânătoare. Oricum, salvare nu mai avem acum. Răspândirea pestei porcine a fost scăpată de mult timp de sub control, iar acest lucru ne-a costat foarte mult. Doar importul  de carne de porc a crescut de la 55% la 85-90%. Pierderile sunt foarte mari, şi s-a văzut şi în creşterea preşurilor la carnea de porc. Părerea mea este că nu au fost luate la timp toate măsurile necesare. Puteam salva multe ferme, unde virusul pestei nu ajunsese încă, chiar dacă el fusese confirmat în localitate. Se puteau crea culoare speciale spre abatoare, existau soluţii. Din păcate, în şase luni la noi pesta a ajuns întoată ţara. Ceea ce nu s-a întâmplat în alte ţări, precum Polonia sau Ungaria. Se pare că ei au ştiut să ia măsurile potrivite”, a declarat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară FNSIA.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani