Percheziții la sediul Primăriei Sinaia, în dosarul în care primarul oraşului Vlad Oprea se află sub control judiciar

0
Publicat:

Procurorii DNA Bucureşti au făcut, luni, percheziţii la sediul Primăriei Sinaia, în dosarul în care primarul oraşului Vlad Oprea se află sub control judiciar.

Vlad Oprea/FOTO: Facebook

Potrivit surselor judiciare, descinderile au avut loc în contextul în care edilul ar fi încălcat termenii controlului judiciar, scrie News.ro.

În ianuarie, Vlad Oprea, primarul din Sinaia, acuzat de procurorii DNA că ar fi primit mită 238.000 de euro de la patronul companiei Nordis în schimbul eliberării unui plan urbanistic zonal, a explicat că a depus cauțiunea stabilită de procurori de 600.000 de lei pentru a rămâne cu măsură preventivă de control judiciar

Oprea a fost reținut de procurorii DNA în 22 ianuarie, iar aceștia au formulat o propunere de arestare preventivă. Totuși, instanța a stabilit pentru edil control judiciar, cu condiția achitării cauțiunii menționate. În urma acestei măsuri, Vlad Oprea nu mai are dreptul să exercite funcția de primar și nici să se deplaseze la instituția pe care o conduce.

În dosarul său, procurorii susțin că, în 2021, Vlad Oprea ar fi primit suma de 238.000 de euro de la Vladimir Ciorbă, patronul companiei Nordis, pentru a facilita eliberarea unui plan urbanistic zonal necesar dezvoltării complexului rezidențial Nordis Sinaia.

Vlad Oprea a fost reținut după perchezițiile efectuate de procurorii DNA atât la domiciliul acestuia, cât și la biroul său din primărie. Potrivit surselor, primarul ar fi fost denunțat de Vladimir Ciorbă, soțul fostei deputate PSD Laura Vicol, și ar fi fost implicat într-o serie de tranzacții ilegale.

Pe lângă acuzațiile de mită, primarul din Sinaia este acuzat și de alte fapte de corupție. Unul dintre capetele de acuzare se referă la administrarea ilegală a afacerilor mamei sale. Se pare că Vlad Oprea ar fi negociat personal vânzarea unor terenuri în valoare de 400.000 de euro către omul de afaceri Octavian Radu, un fapt incompatibil cu funcția sa publică.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online