Primarul din Sinaia, plasat sub control judiciar. DNA a publicat lista infracțiunilor de care este acuzat

0
Publicat:

Direcția Națională Anticorupție a publicat, luni, lista infracțiunilor de care este acuzat primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, care a fost plasat sub control judiciar.

Vlad Oprea a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune pe 23 ianuarie FOTO Facebook
Vlad Oprea a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune pe 23 ianuarie FOTO Facebook

Edilul a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune, începând cu 23 ianuarie, pentru mai multe infracțiuni,  se arată într-un comunicat DNA. Printre care se numără:

  • Luare de mită în formă continuată;
  • Efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale;
  • Trafic de influență în formă continuată;
  • Fals în declarațiile de avere, în formă continuată;
  • Abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit;
  • Folosirea influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
  • Spălarea banilor;
  • Executarea fără autorizație legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizațiilor emise a lucrărilor de construire sau de desființare a unor imobile situate în orașul Sinaia.

În acest context, autorității i-au impus primarului liberal mai multe interdicții.

Acesta are obligația să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu se deplaseze la sediul Primăriei Sinaia și să nu exercite funcția de primar al orașului Sinaia.

"Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive", se arată în comunicat.

Acestuia i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

De asemenea, el va trebui să depună în termen de 5 zile o cauțiune în valoare de 600.000 lei, care va fi consemnată pe numele acestuia, la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, sau prin constituirea unor garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceleiași sume de bani, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, au mai anunțat procurorii.

"Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", menționează DNA.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite