Percheziții la foștii șefi ai Euroins în dosarul falimentării societății de asigurări
0Percheziţiile au loc la domiciliile a 10 persoane fizice care au activat la nivelul conducerii superioare/executive a companiei de asigurări şi la sediile unor persoane juridice controlate în prezent de patronatul bulgar al societăţii.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală desfăşoară miercuri 12 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, şi două în municipiul Târgu Mureş, într-un dosar penal vizând falimentarea companiei de asigurări Euroins.
Cercetările vizează infracţiunile de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, gestiune frauduloasă cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi prezentarea, cu rea-credinţă de date neadevărate privind condiţiile economice sau juridice ale societăţii ori ascunderea, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a unor asemenea date.
”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală efectuează, în cursul zilei de astăzi, 26 noiembrie 2025, percheziţii domiciliare în 12 locaţii din municipiul Bucureşti, respectiv în 2 locaţii din municipiul Târgu Mureş. Percheziţiile au loc la domiciliile a 10 persoane fizice (care au activat la nivelul conducerii superioare/executive a unei companii de asigurări, ER, în perioada relevantă cauzei) şi la sediile unor persoane juridice controlate în prezent de patronatul bulgar al societăţii”, transmite Parchetul.
Activităţile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, gestiune frauduloasă cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi prezentarea, cu rea-credinţă (...) de date neadevărate (...) asupra condiţiilor economice sau juridice ale societăţii ori ascunderea, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a unor asemenea date.
”Cercetările vizează activitatea infracţională derulată, în intervalul 2017- 2023, de către factori decidenţi de la nivelul patronatului societăţii ER S.A., în calitate de administratori scriptici/faptici ai societăţii în cauză. Aceştia, acţionând şi cu sprijinul unor persoane de la nivelul conducerii superioare/executive a societăţii respective şi entităţilor afiliate, au creat, conceput, aplicat şi coordonat diverse mecanisme de fraudare a resurselor financiare ale companiei, acţionând în conivenţă cu scopul de a decapitaliza societatea respectivă (prin reducerea drastică a disponibilitaţilor băneşti şi patrimoniului aflat la dispoziţia acesteia)”, expolică anchetatorii.
Cum funcționa schema
Anchetatorii au stabilit că mecanismul infracţional concertat de decapitalizare a societăţii Euroins s-a derulat şi prin diminuarea / subevaluarea / neplata abuzivă a obligaţiilor faţă de asiguraţi. Astfel, resursele încasate de la clienţi de către Euroins au fost în fapt redirecţionate către alte entităţi aflate sub controlul acţionarilor bulgari CAM şi BKI, concomitent cu neplata abuzivă a despăgubirilor către asiguraţi în contextul derulării unei politici sistematice de neconstituire de rezerve tehnice la un nivel adecvat şi transmiterea de raportări false către Autoritatea de Supraveghere Financiară astfel încât să rezulte nereal faptul că societatea îşi respecta obligaţiile contractuale.Printr-o Decizie a ASF din 21.12.2021 s-a stabilit în sarcina Euroins obligaţia de a realiza şi transmite trimestrial autorităţii situaţia analizei privind rezerva de daună avizată, analiza urmând a fi prezentată distinct la intervale trimestriale de cel puţin 3 luni, 6 luni şi la 12 luni.
În ianuarie 2023, Euroins a transmis ASF testele aferente rezervei de daună avizată estimate la datele de raportare 31.12.2021, 31.03.2022, 30.06.2022 şi 30.09.2022, toate prezentând insuficienţă (pentru clasa de asigurări RCA) astfel: 31.12.2021- subadecvare de 418.023.466 lei; 31.03.2022- subadecvare de 373.497.210 lei; 30.06.2022 – subadecvare de 235.593.033 lei; 30.09.2022 – subadecvare de 236.824.658 lei.”Aceste aspecte au fost reţinute în Decizia din 17.03.2023 a ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare a ER, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului.
În plus, conform raportului privind cauzele şi împrejurările care au generat falimentul debitoarei ER S.A, la data deschiderii procedurii de faliment, rezerva RBNS de daune (acea parte din rezerva de daune a unei companii de asigurări care acoperă dosarele de daună deja declarate de către asiguraţi sau terţi păgubiţi, dar care nu au fost încă soluţionate şi plătite) ar fi trebuit să se ridice la nivelul sumei de 1,7 miliarde lei, conform rezultatelor inventarierii efectuate în procedură. Cu toate acestea, evidenţele societăţii, la data de 09.06.2023, consemnau o rezerva RBNS de doar 683 milioane lei – rezultând o rezervă inadecvată cu peste 1 miliard de lei, aceasta dovedindu-se chiar superioară inadecvării calculate de către ASF.
Anchetatorii au adăugat că ”politica sistematică de neconstituire de rezerve tehnice la un nivel adecvat s-a grefat şi a rezultat implicit din conceperea, aplicarea şi coordonarea de către acţionarii majoritari indirecţi şi conducerea executivă a societăţii ER a unui mecanism de desfăşurare a activităţii de asigurare (pentru linia de activitate de asigurări auto obligatorii RCA) ce afecta decisiv capacitatea financiară a societăţii prin prisma onorării obligaţiilor asumate prin contractele de asigurare”.
Procurorii au constatat că structura tipurilor de asigurare intermediate de Euroins era semnificativ diferită de trendul pieţei de asigurări - în portofoliul Euroins regăsindu-se prime subscrise pentru răspundere civilă auto (RCA) la o pondere de peste 95% din portofoliu (global), în timp ce celelalte societăţi de asigurare înregistrau o medie a asigurărilor RCA în creştere la maxim 50%.
Procurorii au mai transmis că prin politicile promovate, susţinute şi implementate de conducerea Euroins, rata combinată a daunei pentru clasa 10 (RCA) a avut o pondere ridicată si a influenţat semnificativ rata totală (fiind peste pragul de 100%), aspect care a făcut ca societatea să plătească mai mult pentru daune şi cheltuieli decât a încasat din prime, ceea ce a dus la un dezechilibru structural al activităţii şi a condus la pierderi tehnice persistente, cu impact direct asupra solvabilităţii şi riscului de insolvenţă.
”Factorii decidenţi de la nivelul patronatului societăţii ER SA (cu rol decizional major) nu au luat măsuri pentru remedierea politicilor societăţii în scopul prevenirii/diminuării acestor pierderi, ci au continuat să implementeze o politică de subscriere care a generat pierderi din ce în ce mai mari – aceştia creând o stare de fapt care a permis continuarea activităţii de subscriere de poliţe de asigurări, cu toate că ER nu mai avea capacitatea financiară pentru a acoperi toate cererile de despăgubire formulate în temeiul contractelor de asigurare”, au mai declarat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispuneau discreționar de activele societății
Ei au stabilit că principalul motiv pentru care factorii decidenţi de la nivelul patronatului societăţii Euroins au dipus continuarea schemei prin care vindeau poliţie RCA la preţuri mici, pentru a încasa cât mai mulţi bani, fără vreo intenţie să asigure plata despăgubirilor, a fost acela de a dispune discreţionar de activele societăţii prin externalizarea resurselor financiare ale acesteia către entităţi externe aflate sub controlul acestora.Astfel, reducerea obligaţiilor faţă de asiguraţi s-a realizat prin: închiderea dosarelor de daună cu respingerea neîntemeiată a despăgubirilor; nerealizarea plăţilor către asiguraţi în cazul pierderii litigiilor cu aceştia, soldate cu decizii de executare silită; neraportarea situaţiei reale a dosarelor de daună şi a litigiilor către A.S.F., respectiv neînregistrarea lor în propria evidenţă; neinventarierea sau inventarierea neadecvată a situaţiei litigiilor privind dosarele de daună, fapt care mai departe a permis transmiterea de raportări nereale. De altfel, un control derulat de către A.S.F. pentru activitatea desfăşurată în perioada 01.07.2000-31.03.2021 a evidenţiat că fostul director al Direcţiei Daune din cadrul ER SA a respins neîntemeiat peste 5800 de dosare de daună (cu obligaţii de peste 60 milioane de lei) fără a exista o analiză temeinică a fiecărui dosar.
”În mod similar, situaţiile întocmite de conducerea ER SA cu privire la litigii nu au reflectat realitatea juridică ce caracteriza societatea, întrucât nu au evidenţiat numărul real al litigiilor cu decizie executorie, valoarea rezervelor constituite pentru fiecare dosar şi valoarea despăgubirilor achitate după soluţionare ori data efectuării despăgubirii. Astfel, A.S.F. a constatat prin compararea raportărilor ER SA cu evidenţa publică a instanţelor că există litigii neraportate, pentru un număr de 36.707 dosare, din care 20.268 aveau ca obiect executări silite şi 16.439 dosare aveau ca obiect pretenţii/cereri de despăgubire”, au mai transmis procurorii.
Anchetatorii au mai precizat că politica sistematică de diminuare şi subevaluare a rezervei de daune a determinat neplata de către Euroins a daunelor către beneficiarii contractelor de asigurare, iar neîndeplinirea obligaţiilor de despăgubire către asiguraţi a determinat formularea de către aceştia de acţiuni în instanţe având ca obiect pretenţiile de achitare a daunelor. Totodată, perpetuarea politicii sistematice de neconstituire a rezervei de daună avizată aferentă dosarelor de daună ce făceau obiectul litigiilor aflate pe rolul instanţelor a determinat neplata de către Euroins a despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, iar neachitarea în termen a despăgubirilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive a determinat acumularea de penalităţi (0,2% pe zi de întârziere) şi ulterior declanşarea procedurilor de executare silită asupra societăţii (ce au antrenat suplimentar cheltuieli de executare).
Cum s-a ajuns la faliment
De asemenea, derularea procedurilor de executare silită a condus la diminuarea semnificativă a patrimoniului ER prin acumularea de cheltuieli suplimentare (penalităţi, cheltuieli de executare) faţă de daunele principale de achitat. ”În acest mod, sumele estimate în categoria penalităţilor rezultate din inventarierea dosarelor de daună ce s-au aflat pe rolul instanţelor de judecată la data deschiderii procedurii de faliment se ridicau la peste 301 milioane lei, iar sumele achitate în categoria cheltuielilor de executare erau de peste 40 milioane lei. În acest sens, prin continuarea activităţii în aceste condiţii, s-a urmărit în principal obţinerea de lichidităţi consistente pe termen scurt ce urmau a fi utilizate în interesul acţionarului majoritar ( doar veniturile din primele brute subscrise înregistrate în perioada 2020 – 2023 fiind de 6,9 miliarde lei), însă a împovărat suplimentar societatea din cauza volumului de daune”, a mai precizat sursa citată.Procurorii au stabilit că în perioada 2020- 2023, activitatea Euroins SA a făcut obiectul a 8 acţiuni de control din partea ASF, din care cu ocazia ultimelor 7, s-a constatat că societatea nu deţinea capital suficient pentru a acoperi cerinţele legale de funcţionare.
Pe baza lor, ASF a emis decizii prin care au fost impuse măsuri de remediere a deficienţelor, acordând societăţii termenele legale necesare pentru restabilirea indicatorilor.Conform Raportului de control final din 2023 emis de echipa de control A.S.F. a fost identificat un deficit de capital în valoare de 2,19 miliarde de lei necesar pentru asigurarea solvabilităţii.
”Ulterior transmiterii de către A.S.F. a raportului, care pentru conducerea ER SA prefigura iminenţa retragerii autorizaţiei de funcţionare şi a constatării stării de insolvenţă, acţionarii CAM şi BKI au pus în aplicare un mecanism prin care au reuşit cu sprijinul subordonaţilor, să externalizeze resursele financiare care încă se mai aflau în disponibilităţile companiei de asigurări. Scopul mecanismului a fost însuşirea şi securizarea resurselor societăţii ER SA în interesul acţionarului majoritar şi în dauna directă a asiguraţilor/creditorilor entităţii”, au stabilit procurorii.
Ei au menţionat că CAM şi BKI au coordonat şi implementat, într-un termen foarte scurt, un nou acord de reasigurare cu o firmă afiliată pe care o controlau indirect – acord care a constituit baza justificativă a transferului unor active financiare din patrimoniul ER spre firma afiliată. Motivul pentru care a fost realizată o asemenea activitate şi cu o rapiditate crescută a fost anticiparea intrării în insolvenţă şi astfel pierderea controlului asupra resurselor financiare ale Euroins SA.
”Intenţia frauduloasă de a externaliza resursele financiare ale societăţii ER SA rezultă fără niciun dubiu din includerea în noul contract de reasigurare a unei clauze contractuale abuz ive, ce prevedea reţinerea integrală de către reasigurător a primelor de reasigurare şi nerambursarea acestora către ER SA, raportat la acţiunile previzibile pe care autoritatea competentă română urma să le ia, având în vedere constatările din rapoartele de control final. Practic, intenţia reprezentanţilor societăţii ER SA a fost de a transfera activele din societate, cu rea-credinţă sub pretextul nereal al restabilirii solvabilităţii, prin încheierea unui tratat contractual de reasigurare ce implica (neuzual practicii de piaţă) achitarea integrală în avans a primei de asigurare şi reglementa cu rea-credinţă o clauză contractuală abuzivă privind mecanismul de reziliere”, au mai afirmat anchetatorii.
Ei au reamintit că prin Decizia A.S.F. din 2023, a fost dispusă retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins S.A., s-a constatat starea de insolvenţă a acesteia şi promovarea de către ASF a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii. ”Ulterior acestui moment, societatea afiliată de reasigurare a comunicat societăţii ER S.A. notificarea de denunţare a contractului de reasigurare, invocând clauza abuzivă anterior menţionată, fiind astfel deturnat o mare parte din activul societăţii ER S.A., prin cedarea unor active financiare în valoare totală de 1.567.763.048 lei, constând în disponibilităţi în conturi (în cuantum de 214.326.650 lei), titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni, unităţi de fond în valoare de 621.436.398 lei) şi creanţe recuperabile din reasigurări (în valoare de 732 milioane de lei), dispunând astfel însuşirea activelor financiare în cauză de către firma afiliată”, au mai transmis procurorii.
Ei au mai stabilit că au fost încheiate operaţiuni financiare reglementare cu rea-credinţă prin clauze contractuale care au vizat transferul de active sau nerecuperarea unor importante sume de bani sau obligaţiuni reprezentând capitalul de lucru al societăţii Euroins.
Prejudiciu enorm
”Astfel, în intervalul decembrie 2020 - 2023, deşi compania de asigurări ER S.A. se afla în incapacitate vădită de a-şi achita toate obligaţiile asumate în contextul deteriorării indicatorilor de lichiditate şi solvabilitate, în contabilitatea societăţii au existat sume cumulate de ordinul zecilor de milioane de lei, mobilizate pentru acordarea de împrumuturi (a căror rambursare nu a mai fost solicitată) sau constituirea de provizioane pentru preţul unor cesiuni neîncasate, respectiv nerecuperarea unor creanţe pentru sume achitate în avans pentru servicii contractuale neexecutate – operaţiuni derulate cu entităţi afiliate aflate sub controlul indirect/direct al aceloraşi asociaţi”, au mai declarat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ei au precizat că prin intermediul acestor operaţiuni, s-a generat prejudicierea gravă a societăţii Euroins SA cu suma totală de peste 75.000.000 lei, în scopul dobândirii de foloase patrimoniale de către firmele afiliate.