Video Percheziții în mai multe județe, într-un dosar de înșelăciune prin metoda „Accidentul” VIDEO

0
Publicat:

Nouă mandate de percheziții domiciliare au fost puse în executare miercuri, de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.  

Perchezițiile au avut loc în Bucureşti şi în judeţele Gorj, Vrancea şi Botoşani, pentru destructurarea unei grupări infracţionale bănuite de comiterea mai multor fapte de înşelăciune prin metoda Accidentul.

Din cercetările poliţiştilor a reieşit că, de la începutul lunii iunie 2023 şi până în prezent, cei bănuiţi ar fi apelat telefonic mai multe persoane din ţară şi s-ar fi recomandat a fi cadre medicale sau membri de familie ai celor apelaţi, în unele conversaţii apelând şi la disimularea vocii”, arată Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR)g într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

De asemenea, se mai arată în document, infractorii au profitat de vulnerabilitatea unor persoane vârstnice, care le-au căzut victime.

Bani și bunuri de valoare, colectate de la victime

„Profitând de vulnerabilitatea persoanelor vătămate cauzată de vârsta înaintate şi sub pretextul că membrii de familie ai acestora ar fi implicaţi în accidente rutiere grave, pentru care este necesară intervenţia medicală de urgenţă şi sume de bani consistente, cei în cauză ar fi determinat persoanele apelate să le ofere bani sau bijuterii de valoare”, a mai arătat IGPR. Potrivit IGPR, ulterior obţinerii încrederii şi a datelor referitoare la adresele de domiciliu ale persoanelor apelate, acestea ar fi fost transmise unor complici care s-ar fi deplasat la locuinţele persoanelor vătămate şi care ar fi colectat sumele de bani sau celelalte bunuri de valoare, după ce s-ar fi recomandat a fi reprezentanţi ai unităţilor medicale. „În acest fel, cei în cauză ar fi reuşit să obţină peste 30.000 de euro şi zeci de grame de bijuterii din aur de la victime”, au precizat reprezentanţii IGPR.

Cercetările continuă

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, iar documentarea activităţii infracţionale a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Târgu Mureş.

La percheziţii participă poliţiştii serviciilor de investigaţii criminale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi inspectoratelor de poliţie judeţene Gorj, Vrancea şi Botoşani. „Cercetările sunt efectuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi tentativă la înşelăciune. Menţionăm că în acest moment acţiunea se află în derulare, urmând a reveni cu informaţii referitoare la rezultatele obţinute şi măsurile legale dispuse, de îndată ce activităţile specifice vor fi finalizate”, a mai transmis IGPR.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"