Percheziții DNA la Brigada Rutieră București în dosarul polițiștilor prinși în flagrant

0
Publicat:

Anchetatorii fac, joi, percheziții la sediul Brigăzii Rutiere a Capitalei în dosarul în care cei doi polițiști au fost prinși în flagrant în timp ce ar fi luat mită de la un șofer, susțin surse judiciare pentru „Adevărul”.

FOTO: Arhivă

De asemenea, perchezițiile au loc și la domiciliile unor persoane fizice, fiind vorba, cel mai probabil de locuințele celor doi angajați ai Poliției Rutiere.

Cei doi poliţişti prinşi în flagrant, joi, ar fi oprit în trafic doar maşini de lux, printre şoferi fiind şi persoane publice, au declarat surse judiciare pentru Adevărul. Printre acestea s-ar afla Mircea Geoană şi Gigi Becali, însă fără a li se cere bani, spun sursele citate.

Poliția Capitalei a anunțat că va face o anchetă internă în acest caz.

"În contextul în care instituția nu tolerează astfel de fapte, care contravin eticii și valorilor morale ale profesiei, conducerea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a dispus declanșarea cercetării disciplinare față de aceștia, prin Serviciul Control Intern, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie dispuse eventuale măsuri legale în consecință.

De asemenea, în cazul în care s-ar dispune punerea în mișcare a acțiunii penale, conform dispozițiilor legale, polițiștii ar fi puși la dispoziția unității", a transmis instituţia.

Cum acționau cei doi polițiști

Cei doi poliţişti ar fi acţionat în zone centrale ale Capitalei, precum Dorobanţi, Primăverii, Piaţa Romană sau în apropierea unor cluburi. Aceştia ar fi vizat şoferi care conduceau maşini de lux şi încălcau codul rutier. Astfel, conducătorii auto ar fi scăpat de sancţiuni, care puteau ajunge până la suspendarea permisului de conducere, în schimbul unor sume de bani, de ordinul miilor de lei, au explicat sursele Adevărul.

Printre persoanele oprite în trafic în ultimele săptămâni ar fi şi persoane publice, precum Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, sau Gigi Becali, patron FCSB, au precizat sursele citate, însă vedetelor nu li s-ar fi cerut bani din cauza expunerii.

În continuarea anchetei, mai mulţi şoferi vor fi audiaţi de procurori, inclusiv vedete oprite de poliţişti. Unii dintre şoferi ar putea fi puşi sub acuzare pentru dare de mită. De asemenea, procurorii ar urma să facă mai multe percheziţii.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”