Percheziţii ale ofiţerilor DGA la Spitalul Ministerului de Interne. Ancheta vizează pensionări pe caz de boală făcute în baza unor documente medicale falsificate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhiva

Poliţiştii şi jandarmii fac 13 percheziţii într-o cauză care priveşte săvârşirea unor infracţiuni de corupţie referitor la eliberarea, în schimbul unor sume de bani, a unor documente medicale în fals (diagnostice medicale nereale) care au servit la întocmirea de dosare de pensionare.

Update Ofiţerii DGA au făcut percheziţii, marţi, la spitalele "Dimitrie Gerota" şi "Colentina", la Casa de Pensii Sector 1 şi la alte zece adrese din Bucureşti, într-un dosar privind falsificarea a 174 de scrisori medicale, 50 de persoane urmând să fie audiate, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au declarat că anchetatorii au descins în birourile unor angajaţi din cele două spitale şi de la Casa de Pensii Sector 1.

În ce priveşte percheziţiile efectuate la Spitalul de Urgenţă "Prof. Dr. Dimitrie Gerota", care aparţine Ministerului Afacerilor Interne (MAI), anchetatorii susţin că este vizată o angajată fără grad militar, care ar fi falsificat documente pentru mai mulţi pensionari, foşti angajaţi MAI.

Cine face ancheta

Ancheta în acest caz este coordonată de procuroarea Denisa Cristodor de la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică (SUPC) din Parchetul General. Anchetatoarea a instrumentat în urmăc u un an dosarul în care era implicat doctorul Sebastian Telbiş, medic-şef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraş-Severin, şi alţi doi medici din Caraş Severin. Atunci, principalele probe au fost interceptări ambinetale- din birourile medicilor şi denunţuri ale foştilor pacienţi.

Atac la bugetul de stat

Atunci când Cristodor a cerut arestarea celor trei medici, ea a arătat cine era păgubit dina ceste pensionări ilegale. "Acordarea unor astfel de decizii medicale unor persoane care nu ar îndeplini din punct de vedere medical condiţiile necesare produce prejudicii bugetului de stat, astfel încât considerăm şi din acest punct de vedere că este necesară luarea măsurii arestării preventive faţă de toţi inculpaţii", se arăta în actul de arestare.

"Prin acordarea acestor decizii şi, implicit, a unor drepturi de asigurări sociale, unor persoane care în lipsa unor dosare medicale întocmite pe baza unor evaluări medicale corecte, nu ar fi beneficiat de această încadrare în grad de invaliditate, se aduce atingere bugetului asigurărilor sociale de stat, cu consecinţele ce decurg din acest fapt", a punctat Denisa Cristodor.
 

Percheziţiile

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei (BSIJ) efectuează în cursul zilei de astăzi: 13 percheziţii, dintre care 3 la sediile unor instituţii publice şi 10 domiciliare.

Acţiunile sunt într-o cauză care priveşte săvârşirea unor infracţiuni de corupţie referitor la eliberarea, în schimbul unor sume de bani, a unor documente medicale în fals (diagnostice medicale nereale) care au servit la întocmirea de dosare de pensionare.

50 de mandate de aducere

Potrivit unui comunicat al DGA, tot astăzi, ofiţerii vor pune în executare un număr de 50 mandate de aducere pentru audieri. Instrumentarea cauzei s-a realizat cu suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

Potrivt sursei citate, în fapt, beneficiarii acestor înscrisuri le-au folosit la comisiile medicale, cu toate că, în realitate, nu sufereau de afecţiuni medicale sau afecţiunile erau mult mai uşoare în raport cu gradul de invaliditate solicitat în dosarul de pensionare.

Ca urmare a verificărilor efectuate cu privire la activitatea infracţională a rezultat identificarea, în cursul anului 2014, a 174 de scrisori medicale false emise pe numele a 155 persoane, ce domiciliază pe raza mai multor judeţe.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată