Pensionarii protestează, în Piaţa Victoriei, faţă de nivelul creşterii pensiilor decis de Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Naţională a Pensionarilor din România (FNPR) şi Federaţia Naţională "Unirea" a Pensionarilor din România (FNUPR), organizează, astăzi, un protest în faţa sediului Guvernului, nemulţumiţi de decizia Guvernului de a majora pensiile cu un procent mai mic decât hotărârea Parlamentului, au declarat preşedinţii acestora, conform Agerpres.

Manifestaţia a fost programată să înceapă la ora 10:00 şi ar trebui să participe aproximativ 100 de pensionari, nemulţumiţi de nivelul până la care Guvernul a decis să majoreze pensiile din data de 1 septembrie, a precizat liderul FNPR, Preda Nedelcu.

Potrivit preşedintelui Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România, ca revendicare de „Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”, vor solicita Guvernului României „să fie respectată hotărârea adoptată de Parlamentul României privind majorarea valorii punctului de pensie la suma stabilită în articolul 86 al Legii 127 din 2019, adică punctul de pensie să reprezinte 1.775 de lei, şi nu atât cât a stabilit Guvernul prin Ordonanţa 136 din 15 august”, transmite Agerpres.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România a afirmat că subiectul majorării pensiilor a rămas singura solicitare a pensionarilor, după ce nemulţumirile formulate săptămâna trecută de cele două organizaţii de pensionari faţă de acţiunile Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale au fost rezolvate de conducerea ministerului muncii. Astfel că acţiunea de azi ar fi avut programate şi alte revendicări, însă după conferinţa de presă, de săptămâna trecută, de la Ministerul Muncii s-au deblocat fondurile prevăzute de lege, pentru acordarea de ajutoare pensionarilor.

Parlamentarii au votat, marţi, 22 septembrie, majorarea pensiilor cu 40%, după ce au adoptat o serie de amendamente aduse de PSD la rectificarea bugetară care stabilea o creştere de numai 14%, astfel a rămas în vigoare Legea sistemului public de pensii, care prevede majorarea punctului de pensie cu 40%.

Mai multe pentru tine:
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online