Pedepsele primite de Relu Fenechiu au fost contopite. Cât mai trebuie să stea în închisoare fostul ministru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pedepsele primite de fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, în dosarele „Transformatorul” şi „Siveco” au fost contopite, acesta urmând să ispăşească, în total, cinci ani şi şase luni de închisoare. Până acum Fenechiu a executat trei ani şi o lună din pedeapsă. În total, Fenechiu primise peste 8 ani de închisoare în cele două dosare.

Magistraţii Tribunalului Vaslui au admis, joi, o cerere formulată de avocatul fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, prin care s-a cerut contopirea pedepselor din cele două dosare în care acesta a fost condamnat, respectiv dosarele „Transformatorul” şi „Siveco”.

Practic, apărătorii lui Fenechiu au cerut magistraţilor să contopească pedeapsa de 5 ani din dosarul „Transformatorul” cu cea de 3 ani şi 10 luni din dosarul „Siveco”, potrivit Mediafax.

Judecătorii Tribunalului Vaslui au decis că Relu Fenechiu a fost condamnat pentru fapte concurente în două dosare diferite şi că noua pedeapsă pe care acesta o are de ispăşit este pedeapsa cea mai mare, adică cea de 5 ani, la care au mai adăugat un spor de 6 luni, iar din această pedeapsă se deduc perioadele în care acesta şi-a executat condamnarea din primul dosar şi perioadele în care a fost în arest preventiv, adică 3 ani şi o lună.

Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definintiv în dosarul „Transformatorul” pe 30 ianuarie 2014, după ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei. Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, alături de fratele său, Lucian Fenechiu şi fostul director al societăţii Fene Grup, Mihai Bogdan Damian. Atât Lucian Fenechiu, cât şi Mihai Bogdan Damian au fost eliberaţi condiţionat.

La începutul lunii august 2016, Relu Fenechiu a cerut eliberarea condiţionată din Penitenciarului Vaslui, deşi nu mai era încarcerat acolo, solicitând instanţei să ia act de faptul că şi-a executat fracţia din pedeapsă.

Al doilea dosar în care Fenechiu a fost condamnat este dosarul „Siveco”. Fostul ministru al Transporturilor Relu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 3 ani şi 10 luni închisoare cu executare, după ce şi-a recunoscut vinovăţia într-un nou dosar în care era acuzat de DNA Ploieşti de trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani.

Relu Fenechiu ar putea fi eliberat condiţionat după ce a ispăşit două treimi din pedeapsă.

Totodată, dar pedeapsa fostului ministru ar putea să scadă şi datorită lucrărilor ştiinţifice cu titlurile "Itinerarii duhovniceşti în judeţul Iaşi" şi "Ingineria avanasată - soluţie strategică pentru o dezvoltare durabilă a regiunii de Nord-Est", dar şi datorită invenţiilor precum microhidrocentrala plutitoare, cricul încorporat în maşină şi stingatorul cu senzor, brevetate în perioada în care era încarcerat în Penitenciarul Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie