Patru TIR-uri româneşti, sechestrate într-o fabrică din Republica Moldova. Şoferii nu vor să părăsescă maşinile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru şoferi români de TIR se află în incinta unei fabrici de ulei din Tighina, în Republica Moldova, unde mijloacele de transport care aparţin angajatorilor lor au fost sechestrate. Ministerul de Externe anunţă că aceştia sunt „victime colaterale ale unui litigiu comercial”.

„Misiunii diplomatice române i s-a semnalat că un grup de cetăţeni români, şoferi de TIR, ar fi fost prezumtiv sechestraţi, împreună cu mijloacele de transport, încă de la data de 4 martie 2014, în incinta unei fabrici de ulei din localitatea Tighina (Bender) din Republica Moldova, localitate limitrofă regiunii Transnistria. Iniţial, în această situaţie s-au aflat 9 persoane, dintre care cinci au reuşit să părăsească zona şi să se repatrieze la data de 12 martie 2014, astfel încât în prezent se mai află la faţa locului patru cetăţeni români”, se arată într-un răspuns al Ministerului de Externe la o solicitare a agenţiei Mediafax.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), demersurile întreprinse au evidenţiat faptul că persoanele respective sunt „victime colaterale ale unui litigiu de natură comercială”. 

„Fabrica din Tighina se află în relaţii comerciale, în calitate de furnizor, cu agenţi economici din România şi din Republica Moldova, existând indicii că ar fi recurs la această măsură extremă pentru a exercita presiuni asupra partenerilor comerciali în vederea recuperării unui datorii substanţiale”, mai precizează sursa citată.

Ministerul de Externe susţine că, în urma unei intervenţii a poliţiei din Tighina la faţa locului, s-a stabilit că şoferii de cetăţenie română nu sunt lipsiţi de libertate, măsura sechestrării vizând exclusiv mijloacele de transport. Astfel, şoferii nu au plecat din Tighina pentru a nu abandona camioanele, în special la solicitarea angajatorilor.

MAE informează că Ambasada României la Chişinău s-a aflat în permanentă legătură cu autorităţile locale competente, cu şoferii de cetăţenie română, cu familiile din ţară ale acestora şi cu agenţii economici din România.

În cursul zilei de vineri, o echipă consulară se va deplasa la faţa locului pentru aprovizionare cu bunuri de primă necesitate şi pentru clarificarea situaţiei.

Cetăţenii români în cauză nu au reclamat probleme de sănătate până la momentul actual.

Totodată, Centrala Ministerului de Externe, prin intermediul Departamentului Consular, a solicitat sprijin şi menţine legătura cu Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti pentru clarificarea şi soluţionarea situaţiei cetăţenilor români în cauză.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată