Patru poliţişti din Ilfov au fost reţinuţi, acuzaţi că au primit mită de la şoferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Patru poliţişti din Ilfov au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au primit mită de la şoferi pentru a nu îi amenda că au comis diverse abateri la regimul rutier, printre care depăşirea vitezei legale şi neacordarea de prioritate.

Faptele au avut loc în anii 2000 şi 2001. Doi poliţişti locali sunt cercetaţi în acelaşi dosar pentru complicitate la luare de mită.

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că, joi, au fost făcute şase percheziţii, dintre care una la sediul Poliţiei Chitila şi alta la sediul Poliţiei Chiajna, în cauză fiind realizate cercetări legate de săvârşirea mai multor fapte de corupţie de către patru agenţi de poliţie din cadrul celor două structuri şi doi poliţişti locali din cadrul Poliţiei Locale Chiajna. 

“În fapt, în perioada 2020–2021, patru agenţi de poliţie din cadrul IPJ Ilfov – Poliţia Oraş Chitila şi doi poliţişti locali din cadrul Poliţiei locale Chiajna au fost implicaţi în săvârşirea mai multor infracţiuni pentru care, la data de 28.07.2022, a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru patru dintre aceştia pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la luare de mită. În sarcina poliţiştilor s-a reţinut faptul că au primit sume de bani cu titlu de mită pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale unor persoane fizice cu ocazia opririi acestora în trafic, ca urmare a săvârşirii unor abateri la regimul rutier, respectiv neacordare de prioritate şi depăşirea limitei de viteză pe drumurile publice”, a transmis DGA. 

Cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.  

De asemenea, cei doi poliţişti locali sunt cercetaţi în libertate pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie