Patru minori care voiau să intre ilegal în România, prinşi de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru minori afgani, care voiau să intre ilegal în România, au fost descoperiţi, pe 29 noiembrie, de poliţiştii de frontieră din Giurgiu. Cei patu erau ascunşi într-un mijloc de transport. De asemenea, oamenii legii au prins şi un bărbat turc care voia să tranziteze ţara noastră folosindu-se de documente false.

Pe 29 noiembrie, la ora 2.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui camion marca Mercedes, un cetăţean bulgar în vârstă de 41 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, rulouri de textile din Turcia pentru Belarus. 

                                           

În urma unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au făcut un control amănunţit asupra camionului, ocazie cu care au descoperit doi băieţi ascunşi în compartimentul marfă al semiremorcii.

În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii, s-a constatat că cei doi băieţi sunt cetăţeni afgani, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, aceştia declarând că intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-o ţară din vestul Europei. 

Şi poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, au descoperit doi cetăţeni afgani, cu vârste de 15, respectiv 17 ani, care intenţionau să intre ilegal în România. Aceştia erau ascunşi într-un camion condus de un cetăţean turc, care transporta produse electrice din Turcia pentru Polonia.

În urma cercetărilor, cei doi au precizat au plecat din ţara lor în urmă cu aproape două luni şi au intrat ilegal în Turcia ascunşi în mijloace de transport. În Turcia au fost ajutaţi de cetăţeni ale căror date de identitate nu le cunosc, care i-au urcat în camion pe timp de noapte, tăind prelata şi lipind-o pe interior, fără să ştie şoferul.

„În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor, iar conform protocolului româno – bulgar, cetăţenii afgani, conducătorii auto şi mijloacele de transport au fost predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia de Frontieră.

Un cetăţean turc s-a folosit de documente false pentru a tranzita România

În seara zilei de 28 februarie, poliţiştii de frontieră de la Giurgiu au depistat un cetăţean turc care voia să intre ilegal în România, folosindu-se de documente false. 

Concret, la intrarea în România, bărbatul era la volanului unei maşini, iar alături de el era o altă persoană care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate cu însemnele autorităţilor bulgare.

Acesta le-a spus autorităţilor că şi-a procurat documentele de la un cetăţean bulgar de etnie turcă, ale cărui date de identitate nu le cunoaşte, contra sumei de 1.500 euro. Bărbatul voia să ajungă în Suedia pentru a-şi găsi un loc de muncă.

Conform protocolului româno-bulgar, persoana şi documentele au fost predate Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”