Patriarhul Daniel va primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul General a decis joi să îi confere patriarhului Daniel titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, în semn de recunoştinţă pentru activitatea social-filantropică, liturgică şi misionară desfăşurată pe plan naţional şi internaţional.

În expunerea de motive, primarul general, Gabriela Firea, invocă grija patriarhului Daniel de a începe realizarea Catedralei Mântuirii Neamului, care va aduce în ansamblul ei atât Muzeul Creştinismului Românesc, căminul pentru pelerini, un centru de diagnostic şi tratament, cât şi un centru de conferinţe, relatează Agerpres. 

Potrivit raportului de specialitate, patriarhul Daniel, pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea, s-a născut la 22 iulie 1951, la Dobreşti (Timiş). După absolvirea examenului de bacalaureat, s-a înscris ca student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde a obţinut diploma de licenţă în teologie. În perioada 1974-1976 a frecventat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae. În 1979 şi-a susţinut teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg.

Este şi fondatorul a numeroase instituţii, printre care: Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi; Seminarele Teologice Ortodoxe de la Mănăstirea Agapia, Botoşani, Dorohoi, Iaşi şi Piatra Neamţ; Academia Laică "Sf. Ioan" de la Neamţ, Mănăstirea Neamţ, Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru-Durău", Institutul Ecumenic "Sf. Nicolae" - Iaşi, Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului Religios Resurrectio.

De asemenea, a înfiinţat instituţii sociale precum: Asociaţia Creştină Pelerinul (Iaşi), Cabinetul Stomatologic "St. Pantelimon" (Iaşi), Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România (Iaşi), Departamentul socio-caritativ Diaconia (Iaşi), cantine pentru săraci la Iaşi, Paşcani, Dorohoi, Hârlău; Dispensarul policlinic "Sf. Ap. Petru şi Pavel", Centrul de Diagnostic şi Tratament Providenţa.

Lui i se datorează şi aducerea moaştelor unor sfinţi şi a unor relicve sfinte la Iaşi şi în eparhiile sufragene ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. De-a lungul timpului a primit numeroase distincţii şi titluri (premiul Emanuel Heufeder, Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare cruce şi Ordinul Serviciul Credincios în rang de Mare Cruce acordate de Preşedinţie, membru titular al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase de la Bruxelles). Totodată, deţine titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor institute academice din ţară şi străinătate.

Acordarea titlului de cetăţean de onoare reprezintă o recompensă simbolică şi nu are implicaţii la bugetul local, precizează sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare