Parchetul General, reacţie la decizia CCR: Are putere numai pentru viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parchetul General

Parchetul General a reacţionat după ce CCR a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala între Parlament si Ministerul Public, ca urmare a protocoalelor dintre parchet si SRI. Parchetul General a subliniat că decizia CCR are putere numai pentru viitor, anunţând că va căuta soluţii optime după publicarea motivării.

Parchetul General a luat act de decizia CCR de miercuri, anunţând că va identifica soluţiile optime în vederea dispunerii măsurilor legale corespunzătoare.

„Potrivit art. 147 alineatul 4 din Constituţia României, de la data publicării în Monitorul Oficial deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. După motivarea deciziei, urmează a fi identificate şi analizate soluţiile optime în vederea dispunerii   măsurilor legale corespunzătoare”, a anunţat PG, printr-un comunicat de presă.

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Curtea Supremă şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016

Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi, şase voturi fiind „pentru” şi trei „împotrivă”. Potrivit CCR, decizia nu produce efecte asupra sentinţelor pronunţate până acum, ci instanţele şi Parchetul General vor verifica doar cauzele aflate în curs (urmărire penală şi trimitere în judecată) şi vor stabili în ce măsura s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi calitatea organului de urmărire penală.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO