Analiză Parchetul General, despre modificările aduse Codurilor Penale: 33 de articole prezintă elemente de neconstituţionalitate DOCUMENT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul General a dat publicităţii luni o lungă analiză asupra modificărilor aduse Codului de procedură penală, fiind identificate 33 de articole de lege, ce se referă la aspecte esenţiale ale procesului penal, şi care ar prezenta elemente de neconstituţionalitate.

Potrivit analizei procurorilor din cadrul Parchetului General care s-au consultat cu colegii lor din toată ţara, articolele de lege criticate privesc aspecte esenţiale ale procesului penal, respectiv: prezumţia de nevinovăţie; caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal; dreptul la apărare; drepturile persoanei vătămate; drepturile inculpatului; efectuarea unei anchete efective.

Principalele critici vizează „încălcarea standardelor privind calitatea legilor referitoare la claritate, coerenţă şi predictibilitate, nerespectarea exigenţelor în materie de redactare legislativă consacrate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, afectarea principiilor securităţii juridice şi a încrederii legitime în dispoziţiile legii prin lipsa de rigurozitate a unor texte”, se arată într-un comunicat al Parcehtului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Spre exemplu, potrivit analizei magistraţilor de la Parchetul General, în ceea ce priveşte Articolul 8, cu privire la caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal, textul ar restrânge una dintre garanţiile importante ale procesului numai la faza de judecată şi numai în ceea ce-I priveşte pe judecător. 

Însă, susţin magistraţii, „garanţia trebuie să privească şi faza de urmărire penală, care este şi ea fază a procesului penal, nu doar faza de judecată”, şi în plus, „imparţialitatea şi independenţa sunt garanţii ale procesului echitabil care trebuie să privească şi pe procurori, nu doar pe judecători: procurorul în egală măsură trebuie să fie imparţial (să strângă probe atât în defavoarea, cât favoarea şi în celui acuzat)”.

Un alt exemplu subliniat de magistraţi vizează Art 15 din Cpp cu privire la condiţiile de punere în mişcare sau exercitare a acţiunii penale. Articolul în cauză a fost modificat în sensul că: "acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă indicii temeinice că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia." fiind înlocuită sintagma "presupunere rezonabilă" cu "indicii temeinice".

Or magistraţii arată că, potrivit jurisprudenţei CEDO, „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-si regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat"; „o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în a.sa fel încât să permită oricărei persoane — care, la nevoie poate apela la consultanţă de specialitate — să 'isi corecteze conduita". 

Concret, în analiza citată, se arată că „legiuitorul operează cu termeni pe care nu îi defineşte în cuprinsul legii procesual penale şi creează noţiuni care doctrinar au fost interpretate în sensul opus a ceea ce se doreşte a se reglementa” prin înlocuirea sintagmei anterioare „presupunerea rezonabilă" cu sintagma „indicii temeinice", legiuitorul putând crea o confuzie de interpretare.

În plus, potrivit analizei magistraţilor, prin faptul că legiuitorul „nu a corelat condiţiile de punere în miscare a acţiunii penale — art.15 — cu condiţiile impuse pentru începerea urmăririi penale "in personam de la art. 305 alin.3 unde se prevede că "trebuie să existe probe din care să rezulte că o anumită persoană a săvârsitfapta pentru care s-a început urmărirea penală", standardul de probaţiune pentru dobândirea calităţii de suspect a deveit mai ridicat decât cel de inculpat.

   

Aspecte Neconstitutionalitate Cpp - Parchetul General al României by Anonymous GrYXIb on Scribd

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume