Parchetul General anunţă că nu a avut la dosar înregistrarea intervenţiei de la Colectiv apărută azi în media

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Libertatea

Parchetul General a transmis că înregistrarea intervenţiei de la clubul Colectiv, apărută astăzi în presă, nu a făcut parte din dosarul cauzei şi nici nu a fost transmisă procurorilor în cursul anchetei.

„Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică nu au avut la dosarul cauzei înregistrarea video în cauză şi nici nu au avut cunoştinţă de existenţa acesteia în cursul derulării anchetei penale, care s-a finalizat prin trimiterea în judecată a unui număr  şase persoane fizice şi două persoane juridice”, transmite Parchetul General.

Parchetul General  mai anunţă şi că a solicitat, astăzi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă transmiterea înregistrării video pentru „ a fi valorificată în cadrul urmăririi penale în cauza aflată în prezent pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, referitoare la incendiul din clubul Colectiv.”

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare