Panică la bordul unui avion Tarom după ce un pasager a început să tuşească. Pilotul a anulat decolarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pandemia de coronavirus a creat panică îintr-un avion al companiei aeriene Tarom, pilotul fiind nevoit să ia măsuri urgente.

UPDATE 20:48 Potrivit directorului Tarom, George Constantin Barbu, intervievat de Digi24, pasagera din cauza căruia aeronava s-a întors la poarta de îmbarcare a venit luni de la Madrid, Spania. Femeia nu prezenta simptome specifice bolii, dar înainte de decolare a început să tuşească, iar pilotul a decis sa revină la poarta de îmbarcare pentru consult medical. Pasagera a fost consultată, iar medicii au stabilit că nu prezintă niciun simptom, dar potrivit regulilor va fi trimisă în carantină.

Toţi pasagerii au fost însă debarcaţi, iar aeronava a foist dezinfectată. Cursa va fi reluată marţi seară, cu întârzierea aferentă.

***

Este vorba despre zborul TAROM RO807 Bucureşti - Suceava, al cărui pilot a fost nevoit să se întoarcă la poziţia de decolare din cauza unui pasager suspect care tuşea puternic.

„Pasagerii vor fi debarcaţi iar aeronava va fi sterilizată”, a informat Boarding Pass, precizând că, din fericire, avionul nu a apuxcat să se ridice în aer, manevra de întoarcere producându-se la capătul pistei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”