„Palatul Negoiţă“. Liviu Negoiţă
0Primarul sectorului 3 al Capitalei, Liviu Negoiţă (PDL), deţine un adevărat domeniu rezidenţial pe malul lacului Baloteşti.
„Adevărul" va prezenta în mai multe episoade domeniile care au răsărit la marginea Capitalei. Vile impunătoare, curţi de mii de metri pătraţi, piscine, garaje, gazon englezesc şi bărci acostate la debarcaderele propriilor domenii. Astfel de domenii private, mai mult sau mai puţin ascunse de ochii lumii, găseşti la Snagov, Mogoşoaia, Corbeanca, până spre Ploieşti.
Unul dintre stăpânii unui astfel de domeniu este Liviu Negoiţă (50 de ani), primarul sectorului 3 al Capitalei. Edilul a preferat malul lacului Baloteşti pentru a-şi edifica un adevărat palat. Vila sa, care are două etaje şi mansardă, se întinde pe nu mai puţin de 385 de metri pătraţi, potrivit propriei declaraţii de avere. Este o adevărată fortăreaţă, supravegheată de camere video, pentru securitatea primarului. Întregul domeniu are 4.000 de metri pătraţi.
Stil clasic, finisaje scumpe
Intrarea în reşedinţă, dar şi balconul de la etajul întâi, sunt mărginite de coloane albe, care dau imobilului o notă arhitecturală distinctă. Vila dispune de finisaje scumpe, de cea mai bună calitate. Numai gardul care înconjoară proprietatea costă o mică avere. Făcut din cărămidă, fier forjat şi acoperit cu ţiglă în ton cu acoperişul vilei, gardul înalt ascunde de privirile indiscrete o adevărată oază de verdeaţă. Trotuarul din faţa intrării în curte şi cel care mărgineşte gardul proprietăţii sunt pavate cu dale din granit.
Cu nimic mai prejos decât un parc din sectorul 3, domeniul de la Baloteşti este amenajat cu ronduri de flori şi arbuşti ornamentali. Aleile trasate pe proprietate sunt mărginite de un gazon englezesc foarte bine întreţinut. Chiar în faţa intrării în vilă a fost amenajat un rond cu pini albi, la baza cărora a fost pus pietriş alb decorativ. Pentru că este primăvară, mai mulţi angajaţi ai primarului, trebăluiau prin grădină, pentru ca spaţiul verde să arate impecabil.
Din acest peisaj nu lipesc foişorul pentru un grătar în aer liber şi piscina, unde primarul se răcoreşte după o zi de muncă obositoare în slujba cetăţenilor sectorului 3. O astfel de reşedinţă cu cheltuială se ţine! Aşa că Liviu Negoiţă investeşte permanent în domeniul său, pentru a dispune de tot confortul. Recent, edilul a început renovarea vilei. Pe pereţii laterali al imensei locuinţe, muncitorii au ridicat schele, pentru a putea face lucrările de întreţinere, totul fiind mascat de panouri verzi de protecţie.
În 2005, soţii Liviu şi Carmen Negoiţă (în centru) au fost cununaţi de familia Videanu
Doi bugetari
Înainte de izbucnirea crizei imobiliare, domeniul de la Baloteşti (4.000 de metri pătraţi plus vila de 385 de metri pătraţi) era evaluat la peste 2,5 milioane de euro. Suprafaţa foarte mare a casei şi a întregului domeniu face ca întreţinerea lunară să coste o mică avere. În contradicţie cu veniturile modeste de bugetar ale primarului sectorului 3.
Potrivit ultimei declaraţii de avere, din 2011, Liviu Negoiţă a câştigat 46.000 de lei (10.500 de euro), adică o leafă lunară de 3.800 de lei (870 euro). Primarul a mai încasat 1.200 de euro pe lună din închirierea unui apartament. Mult mai bine plătită este soţia sa. Carmen Negoiţă (48 de ani), vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), a câştigat, în 2011, 423.000 de lei (97.000 euro). Carmen Negoiţă deţine 33% din părţile sociale ale Centrului Medical Panduri, participaţie care i-a adus, anul trecut, dividende de 90.000 de lei (20.700 euro).
Declaraţii de avere demne de ANI
Edilul sectorului 3 s-a arătat foarte iritat şi deranjat de întrebările referitoare la proprietăţile sale. „Nu vă pot spune nimic despre proprietăţile mele, aveţi declaraţia mea de avere, care este publică. Mă sunaţi să mă întrebaţi prostii, faceţi cancan la"«Adevărul»! Asta-i chiar culmea!", a fost replica tăioasă a edilului de la sectorul 3.
Pe lângă domeniul de la Baloteşti, format dintr-un teren de 2.000 de metri pătraţi şi două de câte 1.000 de metri pătraţi, soţii Negoiţă mai deţin şi alte proprietăţi valoroase. Edilul mai are la Câmpina un teren intravilan de 1.134 metri pătraţi şi un apartament în Bucureşti. În declaraţia de avere, Negoiţă a mai trecut un apartament, situat tot în Capitală, pe numele soţiei. Liviu Negoiţă a strâns în conturi doar 180.000 de lei (41.000 euro).
În declaraţiile de avere ale celor doi soţi sunt mai multe neconcordanţe. Astfel, Carmen Negoiţă a declarat că terenul de 2.000 de metri pătraţi de la Baloteşti a fost achiziţionat în 2005, în contradicţie cu soţul său, care a trecut anul 1994. De asemenea, în declaraţia edilului, palatul de la Baloteşti apare construit în 2002, în timp ce soţia sa a declarat ca an al construcţiei 2005.
Deşi nu locuiesc în Bucureşti, cei doi soţi nu au trecut în declaraţiile de avere niciun autoturism. Liviu Negoiţă conduce însă un jeep de lux Volkswagen Touareg. La rândul său, Carmen Negoiţă foloseşte pentru a se deplasa o limuzină de serviciu.
Liviu Negoiţă are acum doar statutul de bugetar, dar în urmă cu câţiva ani, edilul a fost şi om de afaceri. Firmele sale au fost însă, rând pe rând, radiate sau dizolvate. Prima firmă înfiinţată de Liviu Negoiţă a fost Integral Service SRL, în 1992. Un an mai târziu, acesta a mai deschis o firmă, Astaco Prod Impex SRL.
Afacerile nu i-au mers foarte bine, aşa că, în martie 2002, Liviu Negoiţă a radiat ambele societăţi. Ultima înfiinţată de Negoiţă a fost firma de construcţii Kora Edil SA, în 2001. În 2004, când a fost ales primar al sectorului 3, la primul mandat, Liviu Negoiţă a ieşit din firmă.
"Mă sunaţi să mă întrebaţi prostii, faceţi cancan la "«Adevărul»! Asta-i chiar culmea!''
Liviu Negoiţă primarul sectorului 3
385 de metri pătraţi are vila desfăşurată pe două niveluri a primarului Liviu Negoiţă.
4.000 de metri pătraţi măsoară „domeniul Negoiţă", situat pe malul lacului Baloteşti.
Doamna Negoiţă, manele şi afaceri
În 2005, cu puţin înainte de a deveni „doamna Negoiţă", Carmen Bichiş (după numele de fată) a intrat în afaceri cu Silviu Prigoană, înfiinţând firma Manele Media SRL. În acelaşi an, societatea a obţinut licenţă de la CNA pentru a deschide postul de televiziune Manele TV. Un an mai târziu, în 2006, CNA a anulat licenţa postului, aşa că Manele TV s-a transformat în actualul Taraf TV. După ce s-a căsătorit cu Liviu Negoiţă, Carmen Negoiţă a ieşit din firmă.
Profil Liviu Negoiţă
- 1990 - actualul primar al sectorului 3, Liviu Negoiţă, a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. A profesat ca avocat în Baroul Bucureşti.
- 1997 - s-a înscris în Partidul Democrat, fiind ales deputat de Bucureşti în mandatele 1996-2000 şi 2000-2004.
- 2001-2005 - vicepreşedinte al PD
- 2004 - a devenit primar al sectorului 3 din partea PDL, fiind reales în 2008.
- 2008 - preşedinte al Organizaţiei PDL Bucureşti.
- 2009 - în data de 6 noiembruie, preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Liviu Negoiţă să formeze guvernul, după ce Parlamentul nu a validat cabinetul lui Lucian Croitoru.
- 2012 - Liviu Negoiţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 3.