Ovidiu Miculescu, directorul general al Radioului public, internat la Spitalul Pantelimon. Era aşteptat la Poliţie pentru a fi audiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Miculescu FOTO Mediafax

Ovidiu Miculescu, preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), citat luni la sediul Poliţiei Române pentru audieri, este internat la Spitalul Pantelimon din Capitală, pe secţia de Cardiologie. În acelaşi dosar a fost citat şi artistul Ducu Bertzi, care s-a prezentat luni, în jurul orei 11.00, la Poliţie pentru a fi audiat.

„Pacientul a fost internat alaltăieri, după ce i s-a făcut rău. Este pe secţia de Cardiologie, patologia sa a necesitat internare. Vom vedea dacă urmează sau nu să fie externat”, au explicat surse din spital pentru „Adevărul”.

Cazul a ajuns la Spitalul Pantelimon din Capitală, sâmbătă, a precizat Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov. Iniţial, echipajul medical l-a dus pe Miculescu la Institutul C.C. Iliescu, specializat în tratarea patologiilor cardiovasculare, pentru investigaţii, dat fiind faptul că suspiciunea a fost de sindrom coronarian, infarct.

„Infarctul nu s-a confirmat. A fost dus la Institutul C.C. Iliescu pentru că făcuse supradenivelare, dar în urma investigaţiilor enzimele au rămas în parametri normali şi a fost transferat la Spitalul Pantelimon, pe secţia de Cardiologie”, a declarat medicul Alis Grasu pentru „Adevărul”.

Artistul Ducu Bertzi, citat la Poliţie, pentru audieri

Miculescu a fost citat luni la Poliţia Română pentru audieri în dosarul în care mai mulţi membri ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu şi conflict de interese.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au început urmărirea penală faţă de 11 persoane cu funcţii de conducere din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv membri ai Consiliului de Administraţie al instituţiei publice.

În perioada iulie 2011 – ianuarie 2014, ar fi participat la luarea unor decizii în cadrul şedinţelor Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune în urma cărora au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii.

În baza acestor contracte, aceştia au obţinut în mod ilegal foloase patrimoniale în cuantum total de aproximativ 400.000 lei.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie