Ordinul de protecţie provizoriu, emis direct de poliţist - ca metodă de eficientizare a combaterii violenţei domestice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anual, peste 30.000 de persoane cad victime ale violenţei în familie. Ordinul de protecţie, deşi ar trebui să ajute victimele, este greu de obţinut şi este frecvent încălcat. Foarte curând însă situaţia se va schimba.

Victimele violenţelor domestice vor putea cere un ordin de protecţie provizoriu, potrivit unui proiect de lege propus spre adoptare la Camera Deputaţilor. Documentul a fost aprobat deja de Senat, iar deputaţii vor avea ultimul cuvânt, în calitate de for decizional.

Concret, ordinul va fi dat direct de poliţist, putând fi pus în executare de îndată şi fără trecerea unui termen. În prezent, doar judecătorul poate dispune măsuri de protecţie a victimei printr-un astfel de ordin.

Iniţiatorii atrag atenţia că, în majoritatea cazurilor, lipsa unei măsuri legale imediate pune victima în situaţia de a împărţi în continuare domiciliul cu agresorul. Potrivit proiectului de act normativ, în caz de pericol iminent organele de poliţie competente pot emite ordinul de protecţie de urgenţă, o măsură provizorie care oferă siguranţă imediată victimelor violenţei domestice.

Măsurile de protecţie, valabile 5 zile

„Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu,constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc“, se arată în proiectul de lege.

Poliţiştii vor constata existenţa riscului iminent pe baza unei evaluări, în funcţie de probele obţinute în urma verificării sesizării. Emiterea ordinului de protecţie provizoriu nu va împiedica luarea unor măsuri preventive asupra agresorului, precum arestul sau controlul judiciar.

Măsurile luate de poliţişti sunt pentru o perioadă maximă de cinci zile, însă acestea se vor prelungi automat dacă se solicită instanţei emiterea unui ordin de protecţie.

Intervenţii fără mandat de percheziţie

Foarte important, pentru verificarea sesizărilor de violenţă domestică, în scopul obţinerii de probe, poliţiştii vor avea dreptul să pătrundă în orice locuinţă, fără mandat de percheziţie şi fără acordul proprietarului. Condiţia este ca în sesizare să se indice în mod expres că actele de violenţă s-au produs în spaţiile respective.

Mai mult, oamenii legii pot folosi forţa şi mijloacele din dotare, „în mod adecvat şi proporţional“, pentru a pătrunde în locuinţele vizate.

Acţiunile poliţiştilor pot fi înregistrate cu mijloace audio-video sau foto, fără consimţământul celor vizaţi, acestea constituind probe.

Agresorii, cazaţi în centre sociale

Iniţiatorii proiectului se gândesc însă şi la situaţia agresorilor, care în urma ordinului de protecţie provizoriu vor fi obligaţi să părăsească locuinţa comună.

Concret, dacă aceştia nu au unde să meargă, li se vor asigura „de îndată informarea şi orientarea, la cerere, către centrele rezidenţiale care oferă cazare pentru persoanele fără adăpost sau adăposturile de noapte, gestionate de autorităţile administraţiei publice locale, sau orice alt loc adecvat“.

Dacă persoanele nu doresc acest lucru, vor fi obligate să dea o declaraţie în care va menţiona adresa la care va locui şi persoana care îi va asigura cazarea.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă