Orban, anunţ despre amenzi după decizia CCR: Nu înseamnă că nu se mai dau. Au revenit la nivelul anterior OUG

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban Imagine: gov.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat joi, că decizia CCR referitoare la amenzi este „anticonstituţională, împotriva ordinii de drept”, fiind chiar un îndemn la anarhie. „Suntem din ce în ce mai hotărâţi să găsim soluţii pentru a schimba prevederile constituţionale şi legale care reglementează activitatea Curţii Constituţionale”, a precizat premierul.

Ludovic Orban a declarat, joi, la Craiova, că decizia CCR referitoare la amenzi nu înseamnă că nu se vor mai aplica sancţiuni, însă acestea vor fi la cuantumul de dinaintea adoptării OUG 34/ 2020, declarată neconstituţională.

Întrebat în baza cărui cadru legislativ se vor aplica aceste amenzi, Orban a explicat:

„A fost declarat neconstituţional un articol al unei ordonanţe de urgenţă care a modificat ordonanţa de urgenţă anterioară, declararea ca neconstituţional a articolului respectiv poate să fie interpretată ca o revenire la vechile amenzi. Deocamdată trebuie să vedem exact despre ce e vorba, că nu avem decât o comunicare din partea CCR, când vom avea şi motivarea atunci vom înţelege cu adevărat care sunt toate consecinţele constituţionale, legale, juridice ale acestei decizii a Curţii Constituţionale”. 

Orban: suntem hotărâţi să schimbăm legea activităţii CCR

El a precizat că decizia CCR i se pare neconstituţională şi una care îndeamnă la anarhie.

„Am spus şi mai repet, mi se pare o decizie anticonstituţională, împotriva ordinii de drept, dată în favoarea celor care, minoritate evidentă, nu au respectat regulile, câteva zeci de mii de români şi dată în dispreţul milioanelor de români care au respectat regulile s-au comportat responsabil şi au contribuit la menţinerea în nişte limite rezonabile a răspândirii coronavirusului.  Această decizie este aproape un îndemn la anarhie, e un îndemn la nerespectarea legilor, a regulilor. Eu nu pot să înţeleg cum poate o Curte Constituţională să dea o asemenea decizie”, a precizat Orban.

Întrebat ce se întâmplă în cazul în care CCR va spune că şi starea de urgenţă este neconstituţională, premierul a răspuns: 

„Cum să devină neconstituţională starea de urgenţă? Este înscrisă în Constituţie. Eu nu cred că se poate ajunge chiar până în situaţia în care Curtea Constituţională să rescrie Constituţia, Constituţie este clar adoptată prin referendum. Suntem din ce în ce mai hotărâţi să găsim soluţii pentru a schimba prevederile constituţionale şi legale care reglementează activitatea Curţii Constituţionale pentru că este clar că trebuie schimbate dacă au dus la o asemenea componenţa a Curţii Constituţionale care să transforme Curtea Constituţională într-un inamic al Constituţiei şi într-un instrument de exploatare, de interpretare subiectivă a Constituţiei de cele mai multe ori împotriva interesului general”.

Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că OUG 34/2020, prin care a fost majorat cuantumul sancţiunilor aplicate în timpul stării de urgenţă, e neconstituţională.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO