ONU, mesaj de apreciere la adresa specialiștilor SPP din România

0
Publicat:

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a postat, pe pagina de Twitter a UN Security, un mesaj de apreciere și mulțumire la adresa specialiștilor din Serviciul de Protecție și Pază din România.

FOTO: Twitter

„Parteneriatele strategice cu România au consolidat serviciile de protecţie apropiată ale UNDSS (Departamentul de siguranţă şi securitate al ONU n.e.). Aceste servicii permit desfăşurarea activităţilor înalţilor funcţionari ai ONU în timpul exercitării atribuţiilor lor, în special în zonele cu risc ridicat”, se arată în postare, potrivit Agerpres.

România, prin intermediul SPP, a devenit partener al ONU în programul pregătirii personalului de securitate și protecție. Un memorandum în acest sens a fost semnat în anul 2009 și a fost valorificat prin numeroase participări ale personalului SPP în misiuni ONU pe mai multe continente, în țări precum Afganistan, Sudan sau Libia.

Sursa citată arată că în prezent SPP are zeci de specialiști cu o bogată experiența în zone de conflict. O parte dintre aceștia au devenit instructori pentru specialiștii în domeniu din alte țări.

Tot cu sprijinul ONU, SPP a creat la Bucureşti un Centru de Excelenţă pentru Protecţie şi Securitate (CEPS), unde personal ONU specializat în protecţie participă la pregătiri pentru misiuni internaţionale.

De asemenea, sursa citată arată că CEPS a devenit deja o structură internaţională, fiind implicat în programe de pregătire atât pentru personal specializat ONU, cât şi pentru diverse tipuri de misiuni UE şi NATO.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă