Octavian Berceanu face acuzaţii la adresa Gărzii de Mediu: În cel mai „miştocar” mod, GNM spune că un fum gros observat de la kilometri provine de la un grătar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook

Fostul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a semnalat un fum gros observat pe linia pistelor de pe Aeroportul Otopeni, considerând că acesta provine de la arderea unor deşeuri. Garda de Mediu a transmis că în zona respectivă mai multe persoane făceau un grătar. Berceanu a susţinut  că este ofensatoar răspunsul Gărzii de Mediu, calificându-l drept „miştocar”.

Octavian Berceanu a postat pe pagina sa de Facebook că un fum gros şi negru se ridică pe linia pistelor de pe Aeroportul Otopeni. 

„Exact pe linia pistelor de pe aeroportul Otopeni, fumul gros şi negru se ridică ca semn distinctiv al arderilor de deşeuri. Am sunat la 112, se vor deplasa pompierii, exerciţiu pe care-l face această instituţie zilnic, în Ilfov. Celelalte instituţii par paralizate! Oare ce impresie au piloţii şi turiştii străini care vin în România?”, a anunţat Octavian Berceanu.

Garda de Mediu a răspuns şi a precizat că fumul provine de la un grătar.

„Până la această oră avem un singur incendiu raportat către ISU, în zona Ştefăneşti (Autostrada A3), zonă în care au fost identificate trei autoturisme staţionate, ai căror proprietari făceau... un grătar”, a transmis Garda de Mediu într-o postare pe Facebook.

În urma răspunsului oferit de instituţie, Berceanu a revenit cu o altă postare prin care acuză Garda de Mediu şi spune că a avut o prestaţie ofensatoare şi că tratează într-un mod „miştocar” situaţia.

„În cel mai „miştocar” mod GNM răspunde că un fum, degajat ca urmare a arderii maselor plastice, care poate fi observat de la kilometri şi care se întinde pe alţi câţiva kilometri, provine de la un grătar. Este vorba de o ardere pe care am sesizat-o la 112 din teren şi pe care am şi postat-o pe pagina FB. Calitatea de ”fum de grătar” o puteţi evalua personal. Cred că au sesizat-o piloţii şi turiştii care au aterizat pe Aeroportul Otopeni timp de 40 de minute”, a mai afirmat Octavian Berceanu.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui