Oana Sivache, directorul ASSMB, audiată la DNA

0
Publicat:

Directorul general al Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie care ar avea legătură cu percheziţiile procurorilor efectuate în urmă cu peste trei luni.

Oana Sivache, directorul general al ASSMB, apropiată a lui Vlad Voiculescu Foto: Arhivă

Oana Sivache a fost chemată într-un dosar care ar avea legătură cu percheziţiile din luna decembrie de la Spitalele "Colţea" şi "Sfântul Luca", au precizat surse judiciare pentru AGERPRES.

Pe 12 decembrie 2023, procurorii DNA au efectuat percheziţii la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi la spitalele "Colţea" şi "Sf. Luca" din Capitală, într-un dosar de corupţie legat de implementarea de servicii IT la unităţi sanitare din Bucureşti.

După cum a relatat „Adevărul” la acea dată, conform unor surse judiciare citate de Mediafax, persoana vizată ar fi fost Oana Gabriela Sivache, director general al ASSMB, o apropiată a lui Vlad Voiculescu (fost ministru al Sănătății).  

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise de funcţionari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziţie publică ce prevedea implementarea în cadrul unor spitale din Bucureşti a unor servicii IT", preciza DNA.   

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate