O tragedie provocată de o femeie: Socialistul Lassalle, ucis în duel de românul Racoviţă
0La mijlocul secolului al XIX-lea, cunoscutul activist socialist Ferdinand Lassalle înceta din viaţă în urma unui duel desfăşurat într-o pădure de lângă Geneva, în Elveţia. Îl împuşcase – din nepricepere chiar – tânărul român Ioan Racoviţă, nepot şi strănepot de voievozi. La mijloc era, se înţelege, o domnişoară: tânăra bavareză de 20 de ani, Elena von Dönniges. O poveste aventuroasă, cu personaje faimoase (
Cu ingrediente de roman (iubire, despărţiri şi jurăminte) şi mai multe finaluri tragice: căsătorit cu Elena în vara lui 1865, Ioan Racoviţă va muri şi el la câteva luni de la nuntă, în împrejurări misterioase. Era tânărul cu adevărat bolnav sau îl asasinase soţia, drept răzbunare pentru moartea lui Lassalle? La rândul ei, după alte două căsătorii, „prinţesa de Racoviţă” se va sinucide cu cloral, în 1911...
În secolul al XIX-lea, la vârful societăţii germane petrecerea de Anul Nou se prelungea până către finele lunii ianuarie, când copiii se despărţeau cu regret de bradul împodobit în Ajunul Crăciunului. Într-una dintre acele zile fericite de ianuarie ale noului an 1858, în saloanele reşedinţei de pe Tegernsee ale trimisului regelui Bavariei, Maximilian al II-lea, la Berlin, Elena, fiica gazdei, recita cu patimă romantică balade şi poeme de Schiller. Printre invitaţi se afla şi un tânăr oacheş, care o privea „cu gura căscată”, cum va mărturisi ea în Souvenirs d’une vie, carte autobiografică apărută în germană şi franceză la Paris prin 1910, iar în engleză un an mai târziu. Admiratorul se numea Ioan Racoviţă, nepot şi strănepot de voievozi.
Prima întâlnire a Elenei von Dönniges cu Ioan Racoviţă
Tânărul oacheş avea 14 ani, câţi număra şi ea, şi se afla în capitala Prusiei la studii. „Precoce cum eram, el mi se păru un băieţel de nimic, deşi privirea arzătoare a frumoşilor săi ochi negri arăta, poate, maturitatea temperamentului său oriental”. „Băieţelul” nu i-a displăcut „tinerei precoce”, aşa că s-au mai întâlnit – dacă ar fi să o credem – doar pentru ca ea să se „perfecţioneze în limba franceză”. Şi au făcut împreună şi muzică: „Numai talentul său muzical mă impresiona cu adevărat, el era armonia însăşi, totul în viaţă, bucuria şi tristeţea, totul era tălmăcit în sunete”. Parcă se disculpă în volumul de memorii Elena von Dönniges... De ce oare? Ei, bine, în ciuda vârstei fragede, tânăra era logodită de doi ani! Mama ei, baroneasă, cunoscuse în Sardinia un colonel italian de 42 de ani, văduv şi înstărit, pe care, ca să ascundă legătura, l-a prezentat soţului ca fiind îndrăgostit nebuneşte de Elena. Domnul baron von Dönniges, nebănuind dedesubturile, l-a acceptat pe amant ca logodnic al fiicei sale, chiar i l-a impus, nederanjat de apreciabila diferenţă de vârstă dintre ei. Remarcase, probabil, „precocitatea” odraslei şi voia să doarmă liniştit. Mai mult ca sigur atunci s-ar fi făcut şi nunta dacă nu ar fi intervenit bunica: „O copilă de vârsta ei trebuie mai întâi de toate să înveţe carte. O iau cu mine la Berlin”. Aceste împrejurări speciale o determinaseră doi ani mai târziu pe Elena să-l considere „băieţel” pe adolescentul Racoviţă: ea îl privea ca o tânără deja logodită, oricând capabilă de o maturizare galopantă, împodobită cu aventuri amoroase. Avea să constate curând justeţea acestei opinii.
Clici aici pentru a citi continuarea articolului!