O funcţionară de la Direcţia Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5 este cercetată de DIICOT că ar fi luat mită pentru a şterge amenzile din baza de date

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva

O femeie, inspector în cadrul Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5 Bucureşti, din cadrul Primăriei Sector 5 Bucureşti, este cercetată de procurorii DIICOT că ar fi primit bani pentru a modifica date informatice din sistemul informatics al instituţiei, cu privire la amenzile primite de câteva zeci de persoane.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere  a Criminalităţii Organizate au efectuat astăzi 35 de percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Giurgiu şi Dâmboviţa, dintre care o percheziţie la sediul unei instituţii publice,  într-o cauză  vizând săvârşirea de către mai multe persoane a unor infracţiuni din domeniul criminalităţii informatice, respectiv, fraudă informatică, fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic, luare de mită, trafic de influenţă, instigare la fraudă informatică, cumpărare de influenţă.

Miza: Certificatele de neurmărire fiscală

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2014-2015, la diferite intervale de timp dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suspecta, inspector în cadrul Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5 Bucureşti, din cadrul Primăriei Sector 5 Bucureşti, a modificat date informatice din sistemul informatic aparţinând Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 5 Bucureşti, cu privire la amenzile primite de câteva zeci de persoane domiciliate pe raza sectorului 5, în sensul că le-au fost şterse creanţele fără nicio bază legală sau respectivele creanţe au fost transferate pe numele unor persoane decedate, în schimbul unor sume de bani”, acuză procurorii DIICOT. Prejudiciul produs în cauză ar fi în valoare de  132,000 lei.

Potrivit sursei citate, faţă de un alt suspect s-a reţinut că, în perioada 2014-2015, la diferite intervale de timp dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar fi pretins şi primit sume de bani de la diferite persoane, respectiv jumătate din contravaloarea cumulată a amenzilor de la rolul deschis în evidenţele Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, „sume de bani pe care le-a remis suspectei, în scopul ca persoanele interesate să obţină certificate de neurmărire fiscală.”

Ce s-a găsit la percheziţiii

Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe sisteme informatice, hard-disk-uri, smartphone-uri, stick-uri şi carduri de memorie, CD-uri şi DVD-uri şi înscrisuri. La sediul DIICOT- Structura Centrală au fost aduse în vederea audierii un număr de 35 de persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale.    În activităţi au fost angrenaţi şi poliţişti din structurile de combatere a criminalităţii organizate din Bucureşti, Giurgiu şi Dâmboviţa, luptători S.I.A.S. şi jandarmi.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS