O familie de români a murit într-un accident în estul Ungariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc în apropiere de oraşul Karcag FOTO Arhivă

Un bebeluş de şase luni şi patru adulţi şi-au pierdut viaţa duminică, după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un alt autovehicul SUV în apropiere de oraşul Karcag, în estul Ungariei.

Autovehiculul SUV, înmatriculat în Franţa şi condus de un cetăţean din Republica Moldova, se îndrepta spre Debreţin, pe autostrada M4, când a schimbat banda de circulaţie din motive necunoscute şi a intrat în coliziune cu vehiculul în care se aflau cetăţenii români şi care venea din sens opus.

Dintre cele cinci persoane care se aflau în vehiculul înmatriculat în Ungaria, patru adulţi au murit pe loc şi bebeluşul a fost transportat de urgenţă la spital cu un elicopter, au precizat autorităţile maghiare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului din Debreţin, copilul a suferit răni grave la cap şi a decedat trei ore mai târziu în pofida eforturilor doctorilor de a-l salva.

Niciuna dintre cele trei persoane care se aflau în autovehiculul înmatriculat în Franţa nu a fost rănită. Şoferul maşinii, în vârstă de 24 de ani, a fost reţinut de poliţie, informează MTI citată de Agerpres.

Potrivit primelor informaţii, două dintre victimele adulte erau cetăţeni români, iar celelalte două aveau dublă cetăţenie, ungară şi română. Se pare că victimele erau din Miercurea Ciuc şi trei dintre ele aveau acelaşi nume de familie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată