O diplomată româncă a fost bătută în Rusia, în apropierea hotelului unde era cazată. Oficialii europeni suspectează implicarea FSB

0
Publicat:

Caz grav în Rusia. O angajată româncă a delegației Uniunii Europene în Rusia a fost agresată fizic în orașul Vladivostok. După atac, victima a fost evacuată din Federația Rusă. 

Drapel Federația Rusia FOTO: Shuterstock

Atacul a avut loc în dimineața zilei de 26 mai, în jurul orei 07:00, în timpul unei vizite de lucru.

Potrivit cercurilor diplomatice ale UE, angajata reprezentanței UE a vrut să meargă la o plimbare în Vladivostok. După ce a părăsit hotelul, o mașină s-a oprit lângă ea și au coborât doi bărbați, care au amenințat-o și au bătut-o, potrivit publicației germane Der Spiegel.  

După atac, victima a fost evacuată din Federația Rusă, potrivit  Spiegel, care citează surse din cercurile diplomatice ale UE.

Identitatea agresorilor nu a fost confirmată oficial, însă mai mulți diplomați din UE suspectează că aceștia ar fi agenți ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) al Rusiei.

Întrebată de Spiegel, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a declarat doar pe scurt că orice violență împotriva diplomaților UE este condamnată. „Am convocat reprezentantul Rusiei în Belgia pentru clarificări”. Siguranța personalului este prioritatea absolută și „vom continua să revizuim protecția personalului nostru diplomatic”.

Pe 17 iunie 2025, la Moscova, a avut loc o reuniune a reprezentanților din mai multe state membre ale UE pentru a discuta acest incident. 

Diplomații occidentali sunt în mod repetat monitorizați, filmați și urmăriți de angajații FSB atunci când călătoresc.


Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort