Numirea lui Andrei Lință în funcția de director adjunct al Europol, în atenția Parchetului condus de Kovesi. Ce vizează sesizarea și reacția EPPO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul European (EPPO) analizează o plângere care vizează numirea lui Andrei Lință în funcția de director adjunct al Europol, agenția de poliție a UE, potrivit informațiilor Adevărul. Sesizarea se referă la faptul cǎ acesta nu ar avea vechimea necesară pentru acest post. Cazul a fost adus în atenție de jurnaliștii Politico.

Andrei Lință a absolvit cursurile Academiei de Poliție în anul 2007. Foto: AFP (Arhivă)

UPDATE: Parchetul European a transmis, într-un răspuns pentru „Adevărul”, că „nu comentează investigațiile în curs și nici nu confirmă public cazurile la care lucrează pentru a nu pune în pericol eventualele proceduri în curs și rezultatul acestora”. 

Știrea inițială: Conducerea Europol a fost informată că directorul adjunct al agenției de poliție a UE, Andrei Lință, nu are experiența de 15 ani necesară conform legislației europene, au menționat, sub rezerva anonimatului, două surse ale jurnaliștilor Politico.

Conform legii naționale, studiile la Academia de Poliție se consideră vechime în muncă, abordare care diferă de cea de la nivelul UE.

Verificările Parchetului European (EPPO) vin în completarea investigațiilor Parlamentului European privind dispariția unor dosare cu informații sensibile ale unor înalți funcționari din Europol în vara anului trecut. Potrivit informațiilor Adevărul, procurorii analizează sesizarea și dacă este cazul să deschidă o anchetă.

Andrei Lință a fost numit director adjunct, directoratul Capablități, care include responsabilități în domeniul tehnologiei informației și al administrației, în luna august a anului 2023.

Conform documentelor consultate de sursa citată, în cursul lunii martie a acestui an, un funcționar din cadrul departamentului de Resurse Umane a atras atenția directorului executiv al Europol, Catherine de Bolle, și consiliului de administrație al Europol că Andrei Lință nu ar avea cel puțin 15 ani de experiență profesională de la data acordării diplomei de studii universitare, așa cum era stipulat în anunțul de recrutare. 

Ulterior, după câteva zile, Lință a prezentat o a doua adeverință eliberată de Poliția Română în care era menționată data la care și-a încheiat studiile, care precede data acordării diplomei, potrivit documentelor și uneia dintre surse. Astfel, acest lucru i-ar fi permis să demonstreze anii de experiență necesari, potrivit sursei citate.

Ce spune Europol

Politico informează, citând Europol, că un angajat al instituției a sesizat Oficiul European de Luptǎ Antifraudǎ (OLAF) cu privire la acest incident, înainte ca Lințǎ sǎ fie numit în funcție, însă OLAF a respins cazul din lipsă de dovezi.

Aceeași persoană a declarat, pentru sursa citată, că Lințǎ ar fi trebuit să fie eliminat din procesul de selecție, iar decizia Europol de a da curs candidaturii sale a încălcat normele UE, a afectat reputația agenției și a generat riscul unor acuzații de fraudă prin cheltuirea greșită a bugetului UE. 

Aceeași persoană a contactat apoi Ombudsmanul UE, un organism de supraveghere etică pentru instituțiile UE, pentru a analiza ancheta OLAF, ancheta fiind în desfășurare.

Într-un răspuns adresat Ombudsmanului UE, consultat de POLITICO, Europol o citează pe Catherine de Bolle, care a susținut că data de eliberare a diplomei universitare „nu este relevantă”, având în vedere că data de pe documentul eliberat de Poliția Română a confirmat cei 15 ani de experiență. 

Purtătorul de cuvânt al Europol, Jan Op Gen Oorth, a spus pentru sursa citată că agenția nu era la curent cu o anchetă a EPPO și nici nu a fost contactată de EPPO. 

În urma respingerii acuzațiilor de către OLAF, Europol afirmă că acuzațiile menționate sunt false”, a spus Oorth. 

Nu există niciun motiv pentru a reexamina procedura de recrutare”, a spus el. 

Cine este Andrei Lință 

Născut în anul 1985, Andrei Lință a fost admis la Academia de Poliție din România în 2003 și a absolvit cursurile în 2007. El a urmat cursuri universitare juridice și economice. În plus, a urmat și studii de masterat: „Managementul cooperării polițienești internaționale”, conform Europol. 

Între 2007 și 2023, a lucrat la Poliția Națională Română, începând ca ofițer de poliție și expert în afaceri europene. În 2011, a devenit șef al Unității de Afaceri Europene și Relații Internaționale. Din 2012 până în 2015, Lințǎ a fost șeful Unității de Afaceri Europene din cadrul Poliției Naționale. 

Din 2015 până în 2017, Lințǎ a fost director al Departamentului de implementare a proiectelor, iar între 2017-2021, a fost director al Centrului Internațional de Cooperare Polițieneascǎ. 

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile