Noi proteste în Capitală şi în ţară, faţă de proiectele de ordonanţe privind graţierea şi modificarea Codului penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou protest faţă de proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codului penal, promovate de Ministerul Justiţiei, este anunţat pe Facebook, pentru duminică, la ora 17.00, în Bucureşti şi mai multe oraşe din ţară, dar şi la Copenhaga. Între timp, membrii CSM au trimis proiectele, pentru a fi analizate şi consultate, tuturor instanţelor şi parchetelor din România.

Bucureştenii se strâng din nou în Piaţa Universităţii să protesteze sub sloganul ”Nu Legii graţierii şi amnistiei”. 

”Duminică Ne strângem la Universitate începând cu ora 17:00. Pornim în marş la ora 18:00”, arată pagina evenimentului.

Proteste similare sunt anunţate pentru duminică la ora 17.00 şi în Piteşti, Piatra Neamţ, Baia Mare, Suceava, Satu Mare, Braşov, Iaşi.

Şi la Copenhaga este anunţat protest duminică, în faţa Ambasadei României, potrivit News.ro.

”Păstrăm ca revendicare demisia ministrului Justiţiei şi a şefilor partidelor guvernamentale PSD şi ALDE”, spun organizatorii protestului care susţin că ar mai trebui cerută demisia ministrului Sănătăţii, pentru anularea reformelor din domeniul pe care îl administrează, precum şi demisia preşedintelui CNA, pentru ”lipsa de reacţie la manipulări care devin din ce în ce mai agresive şi pentru subordonarea politică”. ”Nu-l uităm pe Ciorbea”, adaugă organizatorii.

    

Proteste au avut loc şi miercuri seară

Aproximativ trei mii de oameni au ajuns, miercuri seară, în faţa sediului Guvernului, scandând „Demisia, demisia!", „DNA să vină să vă ia!", „Jos penalii!", „La închisoare, nu la guvernare!", „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta!", „Hoţii!", „România, trezeşte-te!", „PSD, ciuma roşie!", „ALDE şi cu PSD, aceeaşi mizerie!". Protestul a început în Piaţa Universităţii, iniţial participând câteva sute de persoane. După aproape două ore, manifestanţii au plecat în marş spre Palatul Victoria, iar pe drum li s-au alăturat sute de oameni. Proteste similare au loc în mai multe oraşe din ţară, între care Cluj, Timişoara, Craiova şi Sibiu.

Într-o intervenţie telefonică, ministrul Justitiei, Florin Iordache, spunea în timp ce oamenii protestau că aceştia nu sunt informaţi corect, motiv pentru care un secretar de stat va merge şi va discuta cu cei aflaţi în stradă.

CSM a prelungit termenul până la care va analiza proiectele

CSM a trimis proiectele, pentru a fi analizate şi consultate, tuturor instanţelor şi parchetelor din România, precum şi asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, urmând ca procurorii şi judecătorii să transmită până pe 25 ianuarie punctele de vedere. Acestea vor fi sintetizate şi centralizate, iar până pe 27 ianuarie CSM va oferi un punct de vedere Ministerului Justiţiei, au anunţat membrii Consiliului.

„Consiliul Superior al Magistraturii va analiza, până cel mai târziu la data de 27 ianuarie 2017, solicitarea Ministerului Justiţiei de avizare a Proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală şi a Proiectului de Ordonanţă de Urgenţă pentru graţierea unor pedepse, comunicate Consiliului ieri, 18 ianuarie”, arată un comunicat al CSM.

Cele două proiecte privind graţierea pedepselor cu închisoare până la 5 ani şi modificarea legislaţiei penale au fost trimise spre consultare către CSM, Înalta Curte şi Parchetul General, miercuri. 

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat, miercuri, că proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codului de procedură penală nu au fost discutate nici cu instanţele, nici cu asociaţiile magistraţilor, precizând că abia în cursul dimineţii de miercuri i-au fost trimise pe email cele două proiecte, fiind cerut un punct de vedere până în 23 ianuarie.

Tarcea a adăugat că proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codului de procedură penală par să fie "cu dedicaţie"."Dacă mă iau după tot ceea ce s-a discutat în spaţiul public, aşa pare a fi", a spus aceasta.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie