Noi denunţuri despre comisioane grase încasate de Sorin Oprescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul Sorin Oprescu a fost dus din nou la spital pentru analize, de această dată oncologice. Între timp, apar noi informaţii despre şpăgile pe care le-ar fi luat edilul de la mai multe firme, printre care şi Erbaşu Total Construct SA, pentru facilitarea unor contracte.

„Telenovela“ medicală a lui Sorin Oprescu continuă. După ce edilul suspendat al Capitalei a fost supus unor controale medicale amănunţite la Spitalul Universitar, în urmă cu două săptămâni, joi acesta a primit aprobare să fie dus din nou în faţa medicilor. Pentru că la controalele medicale anterioare medicii i-au descoperit un nodul pe un plămân, care ridica suspiciuni privind un posibil cancer, Sorin Oprescu a cerut să facă un consult oncologic la Spitalul Fundeni.

Cererea de internare a edilului, depusă de avocatul Alexandru Chiciu pe 3 octombrie, a fost avizată de medicii Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Dr. N. Kretzulescu“, din subordinea Ministerului de Interne.

„Sorin Oprescu (...) urmează să fie transportat, sub escortă, la Centrul Oncologic de Diagnostic şi Tratament Fundeni, aviz transmis către Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti“, precizau joi surse oficiale din Poliţia Capitalei.

Avocaţii lui Sorin Oprescu vorbeau, la sfârşitul săptămânii trecute, despre afecţiuni noi descoperite la ultimele investigaţii medicale făcute la Spitalul Universitar. Ei spuneau că ar fi apărut 12 boli despre care medicii nu ştiau până acum.

Comisione de 50%

Între timp, apar noi detalii despre acuzaţiile aduse de procurori lui Sorin Oprescu, în dosarul în care acesta este cercetat pentru corupţie. În motivarea magistraţilor Tribunalului Bucureşti care au hotărât prelungirea mandatului de arestare emis pe numele ediului, se vorbeşte despre alte sume de bani care ar fi ajuns la Sorin Oprescu. Este vorba despre comisioane de 50% din valoarea lucrărilor de reabilitare a Palatelor Brâncoveneşti.

Licitaţia a fost câştigată, în 2013, de o asociere formată din firmele Erbaşu Total Construct SA şi Green Line Construct SRL. Administratorii celei din urmă au depus, ulterior, un denunţ împotriva lui Bogdan Popa, „cărăuşul“ şpăgilor care ajungeau, în final, la primarul Capitalei.
„Pentru efectuarea acestor lucrări, în valoare de 4.649.868,72 lei (aproximativ 1.044.914 de euro), potrivit înţelegerii infracţionale, denunţătorii au achitat către inculpatul Popa Bogdan Cornel, în total, cu titlul de mită şi preţ al influenţei pe care inculpatul a susţinut că ar avea-o asupra primarului şi directorului economic, suma totală de 2.291.004,38 lei (aproximativ 514.832 euro), aspect probat cu denunţul şi declaraţiile denunţătorilor Gogonea Cristina Giorgiana, Gogonea Teodor şi Petroi Octavian Alin“, se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti.

Şpaga, albită prin firme-paravan

Banii nu ar fi fost daţi oricum, ci „reciclaţi“ prin intermediul unor firme special înfiinţate pentru aceste operaţiuni, controlate de Bogdan Popa prin mai mulţi interpuşi, susţin magistraţii.
Mita a fost mascată prin contractele fictive pe care societatea denunţătoare Green Line Construct SRL le-ar fi încheiat cu SC Delta Paper SRL, SC Starpo Colect Conf SRL, şi SC Dumimar Logistic SRL.

Practic, conturile firmelor-paravan au fost folosite pentru circuitul mitei, pentru a da plăţilor o aparenţă legală. Astfel, firmele care spălau banii aveau cifre de afaceri de milioane de lei, prin contracte fictive, fără niciun salariat.

„Toate cele trei societăţi subcontractante erau administrate în fapt de către inculpatul Popa Bogdan Cornel, întrucât administratorii care figurau în actele constitutive ale  societăţilor respective (Frone Mariana şi Niţu Ion) erau interpuşii săi, având cu ei fie raporturi de subordonare, fie de prietenie. Acest aspect rezultă din faptul că Popa Bogdan Cornel este cel care a impus firmei denunţătoare cele trei societăţi subcontractante“, arată anchetatorii.

O parte din bani ar fi ajuns la Sorin Oprescu, susţin procurorii, care, după ce a fost reţinut, a făcut tot posibilul pentru a scăpa de acuzaţii. Edilul suspendat şi fostul său şofer, arestaţi preventiv de două săptămâni, ar fi profitat de prima întâlnire pe care au avut-o pentru a se asigura că a fost respectat „codul tăcerii“.

Erbaşu dezminte că ar fi dat comisioane

Omul de afaceri Cristian Erbaşu a reacţionat în cazul noilor denunţuri din dosarul lui Sorin Oprescu. Acesta a transmis un comunicat de presă în care a arătat că societatea pe care o conduce nu are nicio implicare în dosarul edilului suspendat.

„Niciuna din firmele Grupului Erbaşu sau reprezentanţi ai acestora nu are vreo calitate în dosarul de urmărire penală al primarului Sorin Oprescu”, se arată în comunicatul companiei.

Medicul de la Arestul central, reclamat de avocaţii lui Sorin Oprescu

Doctoriţa de la cabinetul Arestului central a fost reclamată de avocaţii lui Sorin Oprescu la conducerea Policlinicii MAI ”Dr. Kretzulescu”, pe motiv că nu respectă recomandările medicilor Spitalului Universitar, iar de la momentul externării edilului refuză noi controale în cazul acestuia.

Potrivit unor surse judiciare, avocaţii s-ar fi plâns că doctoriţa s-ar opune aplicării recomandărilor făcute de medicii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) pe motiv că starea lui Sorin Oprescu ar fi bună.

Totodată, sesizarea se referă şi la faptul că din 29 septembrie, când Oprescu a fost externat, aceasta s-ar fi opus efectuării de noi analize la unităţi medicale, aşa cum se recomanda în raportul comisiei de la SUUB.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare