Noi condiţii de călătorie pentru Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Canada fără viză vor putea solicita acordarea Autorizaţiei Electronice de Călătorie numai în baza unui paşaport simplu electronic, cu date biometrice, anunţă MAE.

Într-un comunicat, MAE informează asupra unor modificări de ordin tehnic ale autorităţilor canadiene în vederea acordării Autorizaţiei Electronice de Călătorie (eTA), care permite cetăţenilor români intrarea fără viză pe teritoriul Canadei.

„Începând cu data de 5 iunie 2018, orele 12:30 (ora României), Cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Canada fără viză vor putea solicita acordarea Autorizaţiei Electronice de Călătorie numai în baza unui paşaport simplu electronic, cu date biometrice“, precizează MAE.

„În consecinţă, paşapoartele simple temporare şi paşapoartele simple care nu conţin date biometrice (din penultima generaţie, eliberate până la începutul anului 2010, cu termen de valabilitate de 10 ani) nu vor mai fi acceptate în vederea eliberării eTA“, semnaleaz diplomaţia română.

„Autorizaţiile eTA obţinute începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unor paşapoarte simple temporare sau paşapoarte simple nebiometrice, vor fi anulate de către autorităţile canadiene, care urmează să notifice individual în acest sens toţi cetăţenii români aflaţi într-o astfel de situaţie, prin intermediul adresei de e-mail furnizate la momentul solicitării eTA“, adauigă MAE în comunicat.

„În cazul cetăţenilor români aflaţi în tranzit aerian la ora intrării în vigoare a noii măsuri, autorităţile canadiene au informat că vor analiza individual acordarea dreptului de intrare în Canada cetăţenilor români care au primit eTA în baza unui paşaport simplu temporar sau a unui paşaport simplu nebiometric“, potrivit MAE.

Totodată, „cetăţenii români care au obţinut eTA în baza unor paşapoarte simple temporare sau simple nebiometrice şi care, anterior datei de 5 iunie 2018, orele 12:30 (ora României), au intrat şi se află în prezent pe teritoriul Canadei nu sunt afectaţi de noua măsură“

„Permisul de studii sau de muncă obţinut începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unui paşaport simplu temporar sau simplu nebiometric, rămâne valabil, însă autorizaţia eTA eliberată împreună cu acest permis îşi încetează valabilitatea“, mai arată MAE.

Cetăţenii români ale căror autorizaţii eTA au fost anulate vor putea opta între varianta solicitării unei noi eTA în baza unui paşaport simplu electronic şi cea a solicitării unei vize de intrare în baza paşaportului simplu temporar sau a celui simplu nebiometric, la o misiune diplomatică sau la un oficiu consular al Canadei

În plus, MAE recomandă cetăţenilor români care au obţinut eTA în baza unui paşaport simplu temporar sau a unui paşaport simplu nebiometric să îşi verifice adresa de e-mail şi să urmeze instrucţiunile autorităţilor canadiene.

Intrarea în Canada pe baza eTA este admisă numai la punctele de trecere ale frontierei de pe aeroporturile din Canada, nu şi la cele terestre sau maritime.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă