Noaptea Muzeelor: Selfie la mormântul lui Mihai Eminescu
0Mii de bucureşteni au ieşit din case în noaptea de sâmbătă spre duminică, profitând de faptul că majoritatea muzeelor din Capitală au avut intrarea liberă. La Cimitirul Bellu, programul cultural a degenerat într-o socializare de prost gust
Pe harta evenimentelor organizate cu ocazia programului „Noaptea Muzeelor” a fost introdus, anul acesta, şi Cimitirul Bellu. Organizatorii i-au ademenit pe bucureşteni cu intrarea gratuită la o piesă de teatru şi la un tur al celor mai importante zone din cimitir. A fost suficient pentru ca peste 2.000 de oameni să dea năvală, transformând manifestarea culturală într-o zbenguială printre morminte.
Din zece în zece minute, o mulţime pestriţă ieşea la suprafaţă din gurile de metrou, grăbindu-se să ajungă, traversând pe roşu, înjurându-se cu şoferii şi înaintând energică spre porţile cimitirului. Bătrâni în baston, familii cu copii mici, tineri veniţi în gaşcă sau în cuplu, îmbrăcaţi ca de club şi puşi pe caterincă. Odată intraţi în Cimitirul Bellu, toţi aceşti oameni încercau un scurt moment de nedumerire, un fel de „şi acum ce-o să facem?”. După care, în lipsă de alternativă – câte alternative poţi avea într-un cimitir? –, au început să se plimbe plini de importanţă printre morminte, citind numele inscripţionate pe cruci: „Aviator Costache Popescu. Ia, uite, ăsta a fost aviator”.
„Trăiască Moromeţii!”
Însă adevărata salvare a venit când au descoperit Aleea Scriitorilor, marele punct de atracţie al serii. În mod inevitabil s-a format o coadă, pentru că toţi oamenii au vrut să vadă unde e înmormântat Mihai Eminescu. Mulţimea a început să defileze cu paşi mărunţi prin faţa mormintelor: „Uite, Zaharia Stancu, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu”. În faţa lui Eminescu, fiecare se oprea şi făcea o poză. Unii se mulţumeau să fotografieze piatra funerară, alţii o îmbrăţişau şi zâmbeau, alţii se întorceau cu spatele şi îşi făceau selfie-uri.
Un grup zgomotos format din câteva fete roşcate şi un bărbat cu mustaţă, îmbrăcat complet în roz, l-a ignorat pe „Luceafăr” şi a pus ochii pe George Coşbuc. Fetele i-au îmbrăţişat pe rând piatra funerară, zâmbind la poză, timp în care bărbatul s-a urcat pe cavoul lui Marin Preda şi a strigat: „Trăiască Moromeţii!”.
Alţi bărbaţi, mai liniştiţi, au căutat să-şi impresioneze consoartele făcând apel la cultura generală. „Ştiai că Eminescu a fost nebun?” sau „Uite, ăsta e Coşbuc. Mi se pare că a murit călcat de tramvai pe undeva prin America”. Mulţi dintre ei au fost puşi în dificultate de o întrebare. „Cine e Mihai Râlea?”, se interesau femeile uitându-se la piatra funerară a scriitorului Mihai Ralea, aşezată chiar în dreapta lui Caragiale. Un tânăr cu şapcă pe cap şi-a lămurit repede iubita: „Râlea? Ăsta e ăla care a jucat la Pro TV”. „Aha”, a răspuns femeia, mai aruncând o privire spre crucea de piatră pe care scria cât se poate de clar: „Mihai Ralea (1896-1964)”.
„Se răsuceşte Aleea Actorilor în mormânt”
La ora zece a început piesa de teatru „Viaţă de cimitir”, în regia Rodicăi Popescu Bitănescu. Spectacolul s-a ţinut pe o scenă amenajată în faţa capelei din cimitir, însă aleea a fost neîncăpătoare pentru sutele de spectatori şi mulţi s-au văzut nevoiţi să renunţe pentru că nu vedeau nimic. Sau pentru că erau nemulţumiţi de calitatea piesei. „Ăsta e teatru? Se răsuceşte toată Aleea Actorilor în mormânt”, a exclamat un bătrân îmbrăcat în costum de haine.
Se apropia miezul nopţii şi lumea continua să vină, mai ales tinerii, pentru care noaptea abia începea. Doi dintre ei, aflaţi într-o avansată stare de ebrietate, au început să urle când s-au văzut în faţa mormintelor lui Eminescu şi Caragiale: „Băăă, din cauza la ăştia nu ia lumea bacu’! Şi vă mai faceţi şi poze cu ei, boilor!”.