Nicu Dragoş îl înlocuieşte pe Roberto Ababei ca adjunct al Poliţiei Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roberto Ababei

Comisarul-şef de poliţie Nicu Dragoş a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de director general adjunct al Poliţiei Capitalei, după ce cel care ocupa această funcţie, Roberto Ababei, a fost trimis în judecată, joi, de DNA.

Nicu Dragoş a preluat, de vineri, funcţia de adjunct al Poliţiei Capitalei.

Fostul adjunct al Poliţiei Capitalei, Roberto Ababei, a fost trimis în judecată, joi, de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi încercat să favorizeze doi administratori ai unui restaurant din Sectorul 6.

Roberto Ştefan Ababei, director general adjunct al Poliţiei Capitalei la data faptei, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, iar în acelaşi dosar vor fi judecaţi şi Eduard Alexandru Zamă şi Dan-Mihai Pencea, administratori ai unui restaurant din cartierul Drumul Taberei, cei doi fiind acuzaţi de cumpărare de influenţă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 14 iulie - 6 august, Roberto Ababei a primit de la Eduard Alexandru Zamă şi Dan-Mihai Pencea, în două tranşe, 13.000 de euro, lăsându-i pe aceştia să creadă că, prin funcţia deţinută, îi poate influenţa pe ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice care făceau cercetări cu privire la presupuse infracţiuni de evaziune fiscală săvârşite de cei doi oameni de afaceri.

Procurorii DNA susţin că Ababei le-a creat celor doi şi impresia ca poate interveni pe lângă un alt director adjunct, care are în subordine Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE).

Roberto Ababei este acuzat de procurorii DNA că, în 14 şi 22 iulie, a luat, în două tranşe, 10.000 de euro şi respectiv 3.000 de euro, de la administratorii unui restaurant din Sectorul 6. În acelaşi timp, în zilele de 16 iulie şi 6 august, acesta ar fi primit de la cei doi şi produse alimentare.

Cei doi se temeau că ar putea fi cercetaţi pentru evaziune fiscală după un control al poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma căruia fuseseră găsite nişte agende în care se aflau programările unor nunţi şi botezuri care avuseseră loc şi care erau trecute şi în contabilitatea localului. Astfel, administratorii restaurantului ar fi luat legătura Roberto Ababei, pentru ca acesta să intervină pe lângă ofiţerii SICE.

Roberto Ababei a fost director general adjunct al Poliţiei Capitalei din 6 februarie 2013, anterior acesta fiind, din aprilie 2010, şeful Poliţiei Sectorului 2. În 15 octombrie, Roberto Ababei a fost eliberat din funcţie, ca urmare a arestării sale.

În perioada noiembrie 2009 - aprilie 2010, Ababei a fost împuternicit la comanda Poliţiei Sectorului 2, iar din 2005 până în noiembrie 2009, a condus Secţia 8 Poliţie, anterior fiind, timp de un an, adjunctul şefului Secţiei 8.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro