Nicolăescu: Spitalele de urgenţă trebuie să fie în subordinea Ministerului Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Nicolăescu susţine că toate spitalele de urgenţă ar trebui să fie în subordinea Ministerului Sănătăţii FOTO Adevărul

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, susţine că toate spitalele de urgenţă ar trebui să fie la MS, întrucât ele ţin de interesul strategic sanitar al României, medicina de urgenţă fiind atributul exclusiv al statului, iar spitalele municipale să fie în administrarea autorităţilor locale.

"Cred că au fost descentralizate spitalele care nu trebuiau să fie descentralizate şi n-au fost descentralizate spitale care ar fi trebuit să fie descentralizate. Au fost transferate la comunităţile locale spitale judeţene de urgenţă, când ele, din principiu, ar fi trebuit să rămână în finanţarea Ministerului Sănătăţii, aşa cum ştiţi că se finanţează din sistemul de stat UPU şi, mai nou, din anul 2013, ATI. Din punctul meu de vedere, e o mare prostie, făcută probabil după interesele unora şi ale altora, dar nicidecum în concordanţă cu interesul strategic sanitar al României", a declarat, pentru Mediafax, ministrul Eugen Nicolăescu.

Ministrul a precizat că la Ministerul Sănătăţii au fost păstrate o serie de spitale municipale care, din punctul său de vedere, ar trebui să fie la autorităţile locale, pentru că nu au justificare să rămână la MS.

Medicina de urgenţă, atributul exclusiv al statului

Eugen Nicolăescu a subliniat că medicina de urgenţă este atributul exclusiv al statului şi, în acest context, statul îşi păstrează spitalele şi răspunde de ele. "Ştim că medicina de urgenţă performantă se face prin spitalele regionale şi judeţene de urgenţă. Acelea trebuie să fie la Ministerul Sănătăţii. Cum am spus, la Ministerul Sănătăţii trebuie să rămână, în general, instituţiile sanitare care sunt în colaborare cu unităţile de învăţământ, cu universităţile. Deci sunt câteva principii care trebuie respectate, dar ele nu s-au respectat. Sunt principii pe care trebuie, până la urmă, să le punem în funcţiune", a mai spus Nicolăescu.

Nicolăescu va face un memorandum la Guvern

Ministrul Sănătăţii a adăugat că va face un memorandum la Guvern pe această temă şi va trebui să discute cu ministrul care se ocupă de administraţie şi dezvoltare regională, pentru ca împreună să stabilească un cadru principial cu care "să operăm în România, ca să nu mai facă fiecare ce vrea".
"I se năzare unuia, hai să facem asta, dar de ce? Nu, domnule, ai o strategie pe care o aprobi în Guvern şi toată lumea o respectă, indiferent că eşti frumos sau urât, indiferent că îţi place sau nu-ţi place", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu a evidenţiat şi o altă problemă, respectiv aceea a spitalelor de psihiatrie. "De asemenea, o mare problemă avem la spitalele de psihiatrie, unele sunt în subordinea ministerului, altele la autorităţile locale. Este o nebunie şi noi va trebui să facem ordine şi aici. Unele dintre ele sunt într-un hal fără de hal, altele au măsuri de siguranţă specială, unele deservesc mai multe judeţe. Este logic să rămână la comunităţile locale, este logic să rămână la minister? Eu cred că şi aici trebuie făcută o analiză şi luată o decizie, iarăşi, raţională", a precizat Nicolăescu.

Ministrul a subliniat că sunt mai multe lucruri care trebuie făcute în următoarele şase luni, astfel încât la sfârşitul semestrului I să fie luată o decizie şi să poată fi pregătit bugetul pe 2014.



 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție