Analiză Neregulile de la spitalul Gomoiu, clasate de DNA în 2018. Cazul a fost redeschis pentru că prima dată „nu s-a realizat o urmărire penală efectivă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DNA / FOTO Mediafax Foto / Marian Ilie

DNA a închis în ianuarie 2018 un dosar legat de neregulile de la spitalul de copii Victor Gomoiu din Bucureşti şi l-a redeschis abia pe 4 noiembrie 2019, când a constatat că prima dată „nu s-a realizat o urmărire penală efectivă şi nu au fost administrate probe, scrie G4media.

Potrivit sursei citate, în 2017, Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-a fost declinat de la un alt parchet un dosar ce avea ca obiect un raport întocmit de Corpul de Control al premierului în urma verificărilor efectuate la Asociaţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (A.S.S.I.M.B.).

Documentul respectiv făcea referire la aprobarea de către funcţionari din cadrul A.S.S.I.M.B. a plăţii unor lucrări şi servicii în cadrul proiectului „Extinderea-Modernizarea şi Echiparea Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu”, fără verificarea respectării prevederilor contractuale. Urmărirea penală a fost începută de procurorii DNA doar „in rem”, adică pentru fapte, arată DNA.

Pe 16 ianuarie 2018, procurorii DNA au clasat cazul cu privire la două infracţiuni de abuz în serviciu şi au declinat către un alt parchet cercetările privind fapte de festiune frauduloasă şi o altă infracţiune de abuz în serviciu, care nu erau de competenţa DNA, potrivit răspunsului primit de către G4Media.ro.

Pe 4 noiembrie 2019, pe fondul apariţiei anchetei Libertatea, ordonanţa de clasare din 2018 a fost infirmată şi s-au reluat cercetările, pentru motivul că în primă fază, ”nu s-a realizat o urmărire penală efectivă şi nu au fost administrate probe”.

Problemele de la spitalul Gomoiu

Ziarul Libertatea a dezvăluit că achiziţiile făcute la construcţia spitalului au fost masiv supraevaluate. Publicaţia a arătat că opt vase de toaletă instalate la spitalul de copii Gomoiu au fost plătite cu 2.858 de lei bucata, în timp ce au costat, de fapt, 272 de lei.

Bogdan Licu, procurorul general interimar al României, a anunţat, luni, că procurorii fac verificări la Spitalul de Copii Victor Gomoiu, după ce mai multe dezvăluiri apărute în presă arată existenţa unor achiziţii mult supraevaluate la unitatea medicală din subordinea Primăriei Bucureşti. „După cum ştiţi, eu nu m-am ferit niciodată să mă autosesizez şi mulţumesc mass-mediei pentru că ne aduce în atenţie diferite aspecte, unele cu conotaţii penale. Se analizează această situaţie în acest moment”, a declarat Bogdan Licu fără a preciza, însă, care unitate din cadrul parchetului se ocupă de cercetări. 

Spitalul de copii Gomoiu a fost construit cu 48 de milioane de euro, ”dar experţii angajaţi chiar de Primărie în procesul cu constructorul estimează furtul la peste 15 milioane de euro”, potrivit unor surse din Primărie, citate de Libertatea.

Activitatea din perioada 2012-2017 a Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), instituţie aflată în subordinea Primăriei Capitalei, a fost luată în vizor de Corpul de Control al Guvernului Tudose. O parte a raportului, publicată de cotidianul Libertatea, prezintă o serie de concluzii fabuloase, adaosul comercial practicat de executantul obiectivului de investiţii ducând la majorări de preţ ale echipamentelor cuprinse între 59% şi 2.485%. De exemplu, 8 vase de closet care aveau preţul normal de 2.179 de lei au ajuns la un preţ de achiziţie de 22.868 de lei, având, aşadar, un adaos comerical de 949,29%, iar un tablou de distribuţie electrică TNP a ajuns, de la preţul normal de 5.006 de lei, să coste 129.472 de lei. Cu alte cuvinte, în acest caz, adaosul comercial practicat a ajuns la neverosimil 2.485,9%.

Contractat şi construit în mandatul de primar general al lui Sorin Oprescu, Spitalul Gomoiu a fost finalizat şi inaugurat pe 14 mai 2018 de Gabriela Firea şi premierul Viorica Dăncilă. Reacţia Primăriei Capitalei a marşat pe faptul că întocmirea contractelor a fost realizată în timpul lui Sorin Oprescu şi nu poate fi imputată actualei conduceri. „Respingem ferm toate acuzaţiile referitoare la realizarea unor lucrări supraevaluate, având în vedere că procedura de achiziţie pentru construirea acestui spital nu a fost făcută în mandatul actualului primar general”, a transmis Primăria Bucureşti într-un comunicat. Cu toate acestea, raportul Corpului de Control al Guvernului a ajuns pe biroul Gabrielei Firea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare