Nelu Iordache l-a denunţat pe Dan Voiculescu la DNA. Acuzaţia: şantaj. Iordache l-a dat pe mâna procurorilor şi pe fostul ministru Ovidiu Silaghi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După ce l-a denunţat pe Ovidiu Silaghi (dreapta), Nelu Iordache (mijloc) l-a denunţat procurorilor şi pe Dan Voiculescu. Pe ambii îi acuză de şantaj    FOTO Adevărul

Omul de afaceri Dan Voiculescu ar putea fi cercetat de procurorii anticorupţie într-un nou dosar sub acuzaţia de şantaj. Potrivit unor surse judiciare Voiculescu a fost dat pe mâna procurorilor de către Nelu Iordache, iar dosarul este în faza actelor premergătoare, astfel că cercetările sunt în faza incipientă, nefiind pusă încă sub acuzare vreo persoană.

Pentru început, Dan Voiculescu va fi citat ca martor  în acest dosar. Potrivit procurorilor DNA, denunţul la adresa lui Dan Voiculescu vizează fapte de şantaj, arată Digi24.

Iordache, declaraţie şi în cazul Silaghi

Nelu Iordache, aflat în arest preventiv, este cel care l-a denunţat autorităţilor şi pe Ovidiu Silaghi. Astfel, Iordache a dat o declaraţie la DNA, în dosarul lui Ovidiu Silaghi, în care susţine că i-ar fi dat acestuia 200.000 de euro, pentru a nu-i fi reziliate contractele, şi că fostul ministru al Transporturilor ar fi folosit un aparat de bruiaj contra interceptărilor.

În actele anchetatorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din acest dosar se arată că Nelu Iordache a dat o declaraţie amplă referitoare la relaţia sa cu fostul ministru Silaghi.

„Când am ajuns la Silaghi Ovidiu acasă, i-am spus acestuia motivul pentru care am venit. Din ce am observat, ştia că urmează să vin la el şi ştia şi de problema rezilierii (contractelor dintre Romstrade şi CNADNR - n.r.). Încă înainte de a începe discuţia, Silaghi a pornit un aparat de bruiaj. După ce i-am spus pentru ce am venit, şi i-am zis că am banii la mine, precizându-i şi cuantumul sumei, mi-a zis că este ok şi m-a pus să pun banii pe o masă din cameră. În continuare, ne-am mutat în altă cameră, unde era şi ŞR, unde Silaghi Ovidiu mi-a spus că va lua legătura cu PM a doua zi dimineaţă pentru anularea rezilierii şi am băut un pahar de vin. Întâlnirea a durat aproximativ 40 minute“, le-a declarat Iordache procurorilor anticorupţie.

Omul de afaceri a mai arătat că s-ar fi simţit şantajat de fostul demnitar atunci când acesta i-a cerut să extindă cursele aeriene, în schimbul achitării, conform calendarului, a sumelor de bani de la CNADNR, pentru lucrările de la autostradă.


Iordache, în arest preventiv din decembrie 2012

Pe 2 decembrie 2012, Nelu Iordache a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Afaceristul este acuzat de procurorii de fals în înscrisuri sub semnatură privată şi delapidare în legatură cu derularea de către firma sa, SC Romstrade SRL, a unui contract cu fonduri europene.

Potrivit DNA, în calitate de administrator al Romstrade, Nelu Iordache a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 25.000.000 lei, bani încasaţi în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete