Necolaiciuc repara căile ferate cu detergenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul director CFR Mihai Necolaiciuc va trebui să dea socoteală într-un dosar în care este acuzat că a „mânărit“ peste şase milioane de euro. Necolaiciuc ar fi achiziţionat la preţuri exorbitante soluţii pentru curăţat mocheta, calendare sau frigidere şi ar fi dispus reamenajarea unui restaurant.

Mihai Necolaiciuc este acuzat de procurorii anticorupţie că a cheltuit fonduri europene de 6,4 milioane de euro, destinate reconstrucţiei căilor ferate în urma inundaţiilor. Mihai Necolaiciuc va fi trimis în judecată în această săptămână pentru deturnare de fonduri europene. Acesta este cel de-al patrulea dosar deschis pe numele fostului şef al CFR.

Anchetatorii susţin că „Ţarul" a cheltuit banii acordaţi CFR de către Banca Europeană de Investiţii (BEI), în vederea finanţării „Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor", în alte scopuri decât cele pentru care s-au acordat prin contractul de finanţare. DNA arată că patronii a 66 de societăţi comerciale, care au semnat contracte cu CFR, au obţinut foloase necuvenite.

„Ţarul", stăpânul conturilor

Pentru a dispune cum voia de fondurile BEI, Necolaiciuc a găsit o modalitate inedită.El nu a desemnat o persoană responsabilă cu supravegherea fondurilor BEI, deşi o astfel de obligaţie era impusă prin Convenţia de implementare semnată de Ministerul Transporturilor.

De altfel, ancheta a relevat că fostul şef de la CFR a semnat majoritatea ordinelor de plată prin care s-au efectuat plăţi din fondurile BEI. Prin ordonanţa de Guvern 97/2000 s-a ratificat contractul de finanţare dintre România şi BEI în vederea finanţării „Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor". Coordonatorii de proiect erau Ministerul Agriculturii şi Ministerul Transporturilor, iar partea de credit alocată către CFR  a fost de 21,8 milioane de euro.

Banii trebuiau să fie folosiţi exclusiv pentru acţiuni urgente, pentru reconstrucţia şi pentru reabilitarea infrastructurii publice avariate sau distruse în timpul inundaţiilor din aprilie 2000 şi pentru măsuri de prevenire a inundaţiilor pe termen mediu. După ce banii au ajuns în conturile CFR, Necolaiciuc a decis ce facturi urmau să fie achitate şi conturile în care se efectuau plăţile. Foştii directori şi consilieri din CFR - Orlando Crăciun, Marieta Bălănescu, Mihaela Manolescu, Silvia Badea şi Florina Ivănescu - au declarat la DNA că Necolaiciuc reactualiza aproape zilnic listele cu facturi şi conturi.

Aceste liste erau transmise, prin fostul director economic al CFR Viorica Olăeru, către direcţiile de specialitate din cadrul CFR şi către Societatea de management financiar pentru întocmirea ordinelor de plată.

Contracte inutile

Mare parte dintre contractele atribuite de Necolaiciuc din bani europeni nu aveau nicio legătură cu reparaţiile necesare în urma inundaţiilor şi nici cu prevenirea posibilelor catastrofe.

Astfel, a fost atribuit un contract de 200.000 de lei societăţii Orion Corporetion pentru soluţie de curăţat mocheta. Alte contracte încheiate de „Ţar": consumabile Canon, Minolta, Xerox - contract de 280.000 de lei - atribuit societăţii Treco, achiziţie robineţi - contract de 100.000 de lei - atribuit Electrometal Prodinvest, frigidere - contract de 600.000 de lei- atribuit Euroest Grup, achiziţie de calendare şi agende - contract de 111.400 de lei - atribuit Koala Senior, soluţii de curăţat geamuri - contract de 200.000 de lei, preţul unui litru de soluţie era de 49,5 lei - atribuit Laborex, obiecte sanitare - contract de 300.000 de lei - atribuit Razim SRL.

DNA arată că „Ţarul" a achiţionat în aceste contracte în calitate de ordonator principal de credite şi reprezentant al CFR în relaţia cu societăţile. Procurorii au descoperit 70 de ordine de plată semnate de Necolaiciuc prin care s-a dispus efectuarea plăţilor către cele 66 de societăţi. Alte achiziţii „pentru eliminarea efectelor inundaţiilor": servicii de telefonie mobilă, amenajare interior restaurant, servicii editare Jurnalul Feroviar şi Mersul Trenurilor, aparate de aer condiţionat, scaune pentru peroane, corpuri de iluminat, soluţie contra insectelor, aditivi şi uleiuri auto, costume, salopete, stofe etc.

Calamităţi

În aprilie 2000, România s-a confruntat cu una dintre cele mai puternice inundaţii din istorie. Atunci au murit zece oameni, 465 de localităţi din 19 judeţe au fost calamitate, iar zeci de kilometri de şosea au fost rupţi de şuvoaie. Sistemul feroviar a fost şi el afectat de puhoaie.

Extrădat din Statele Unite ale Americii

Mihai Necolaiciuc (59 de ani) a dispărut din România în februarie 2005. În timp ce în ţară mandatele de arestare în lipsă ale lui Necolaiciuc erau anulate din motive procedurale, „nababul" de la CFR zbura către America. Odată cu trimiterea în judecată a lui Necolaiciuc, în anul 2007 procurorii DNA au cerut şi emiterea unui mandat de arestare european şi internaţional. Ulterior, în februarie 2008, magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au admis şi cererea de extrădare a fugarului. El a fost prins în iulie 2009 în Florida (SUA), iar la 20 aprilie 2011 a fost extrădat în România. Este arestat în trei dosare penale, iar la 25 mai va compărea din nou în faţa instanţei, unde se va analiza cel de-al patrulea mandat de arestare preventivă solicitat de DNA pe numele său.

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa