Nave noi pentru Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), instituţie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, va plăti 50,6 milioane lei pentru două nave specializate ce urmează să sosească în portul Constanţa până la sfârşitul lunii iulie.

”Navele au fost construite la şantierul Baltic Workboats Saarema din Estonia. Una dintre acestea, botezată Apollo,  va ajunge în portul Constanţa la jumătatea lunii iunie, iar a doua, numită Artemis, va sosi la sfârşitul lunii iulie”, a informat luni Ministerul Transporturilor, citat de News.ro.

Navele specializate SAR (Search and Rescue) au o lungime de 23,8 m, lăţime de 6,4 m, înălţime constructivă de 2,48 m, pot atinge o  viteză maximă de peste 25 noduri şi o viteză de croazieră de 20 noduri.

”Acestea au capacitate de autoredresare şi pot prelua la bord peste 44 de supravieţuitori, sunt dotate cu câte o ambarcaţiune rapidă de urgenţă care poate atinge o viteză de peste 35 de noduri pentru recuperare şi transfer persoane, intervenţie în zona plajelor, platformă de transfer la elicopter, capacitate de transport a cel puţin două persoane pe targă, capacitate de stins incendii la nave şi de intrare în zona cu perdea de foc pentru extragere victime, cârlig de remorcaj pentru intervenţii de urgenţă, cameră de termoviziune necesară atât în cazul intervenţiilor de căutare şi salvare pe timp de noapte cât şi în cele de stins incendiul, instalaţie de comunicare voce la distanţe mari indiferent de starea vremii, echipament de intervenţie în caz de incendiu pentru personal specializat, echipamente specializate pentru recuperarea şi transferul persoanelor din apă”, spun oficialii Ministerului Transporturilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate