"Naşul" prostituţiei din vestul Spaniei, blocat de ninsoare la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vlad Costel, unul din cei mai temuţi proxeneţi din Europa, nu a putut sosi în Alicante, unde îl aşteaptă două procese pentru proxenetism şi alte infracţiuni, din cauza zăpezilor căzute în ultimele zile în Bucureşti.

Vlad Costel, un român de 50 de ani, originar din Călăraşi, este un alt lider temut al lumii interlope din Spania şi, la fel ca Ioan Clămparu, care va fi judecat mâine, a condus, la rândul său, una din cele mai mari reţele de prostituţie din Europa.

Costel a început de jos, formându-şi treptat "un imperiu", "cu mână de fier", scrie cotidianul La Verdad. Un imperiu care s-a clădit pe exploatarea sexuală, umilirea şi maltratarea a sute de fete, multe dintre ele minore. Decenii după, cruzimea sa, lipsa de scrupule şi teroarea pe care o inspiră subordonaţilor l-au adus în fruntea proxeneţilor care controlează prostituţia română în Europa, adaugă sursa citată.

"Naşul" lumii interlope din vestul Spaniei

În Spania a desfăşurat o reţea care opera pe toată coasta valenciană şi în provincii din interiorul Peninsulei, precum Cuenca. Banda sa, din care făceau parte mai mulţi membri ai familiei sale, se ocupa şi cu falsificarea de paşapoarte pentru a putea aduce în Spania minore românce, cărora li se promiteau locuri de muncă decente.

Numai în Alicante, Costel are două procese pe rol la Tribunalul Provincian. Într-unul din ele care riscă 58 de ani de închisoare, pentru că a obligat mai multe femei să se prostitueze şi a furnizat unor bordeluri din Elche şi Alicante prostituate minore. În celălalt, care derivă din altă operaţiune a Gărzii Civile, Vlad Costel este inculpat pentru coordonarea activităţilor ilicite din spatele gratiilor, din închisoarea Fontcalent. Potrivit sursei citate, investigatorii au constatat că "Vlad Costel, din interiorul închisorii, împarte ordine pentru strângerea de bani de la prostituate, autorizează comiterea de infracţiuni, stabileşte salarii pentru membrii bandei şi primeşte raporturi despre toate activităţile reţelei".

Printre demersurile realizate de Costel din penitenciar se găsesc şi vânzări-cumpărări de femei de la bandele rivale, pentru care plătea între 3.000 şi 4.000 de euro, potrivit dosarului acuzării.

A ordonat din închisoarea uciderea unui rival, asasinat oprit de Garda Civilă

În acest caz, în care se cer alţi 26 de ani de închisoare pentru liderul bandei de proxeneţi, Costel este acuzat, printre alte infracţiuni, de ordonarea uciderii unui compatriot, într-o reglare de conturi. Totuşi, Garda Civilă a reuşit să evite asasinatul, deoarece se afla deja pe urmele bandei române şi i-a interceptat pe presupuşii asasini plătiţi într-o benzinărie de pe autostrada AP-7.

Investigaţia a fost demarată în urma sechestrării unei prostituate în Torrevieja şi şantajarea familiei acesteia pentru a obţine o răscumpărare. Organizaţia lui Costel, potrivit Gărzii Civile, ae mai mulţi membri care se ocupă cu "pedepsirea" prostituatelor care încearcă să scape. "Când o femeie pleacă din bordel, misiunea acestora este de a o localiza, sechestra şi a cere familiei o răscumpărare", explică dosarul acuzării.

Citeşte continuarea!

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort