Motivul pentru care vaccinul anti-COVID a fost transportat terestru şi nu cu avionul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax Foto / Ciprian Petcuţ

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 a explicat sâmbătă dimineaţă motivul pentru care vaccinurile anti-COVID au fost transportate cu un camion, pe cale terestră şi nu cu avionul.

„Modalitatea de transport a vaccinurilor împotriva COVID-19 a fost aleasă ţinând cont de necesitatea respectării condiţiilor de siguranţă. Conform indicaţiilor producătorului, acest vaccin trebuie transportat în gheaţă carbonică. Gheaţa carbonică este formată din dioxid de carbon îngheţat, care are tendinţa de a reveni la forma de gaz atunci când se încălzeşte. Gazul format s-ar fi putut răspândi în spaţiul închis al avionului, în cazul în care s-ar fi optat pentru transportul aerian, iar viaţa piloţilor şi a personalului de la bord ar fi fost puse în pericol de intoxicare (ceea ce ar fi necesitat asigurarea unor condiţii speciale). Prin urmare, s-a preferat transportul rutier, acolo unde acest lucru a fost posibil”, a transmis CNCAV.

De altfel, coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, a declarat că logistica de distribuţie este asigurată de compania Pfizer/BioNTech. 

Iar Gabriel Dină, director de programe la Pfizer România, a declarat că „în urma unei analize minuţioase, laborioase„ aceasta a fost considerată „modalitatea cea mai sigură de asigurare de păstrare a temperaturii“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model